VIDEO Cum îşi riscă viaţa un motociclist pe străzile unui mare oraş românesc. În două minute era să moară de cinci ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmarea este făcută de un tânăr muzician din Galaţi, care purta pe cască o cameră HD. Filmul a provocat dispute aprinse pe internet între cei care cred că şoferii sunt iresponsabili şi cei care cred că motocicliştii sunt un pericol.

Un film de numai două minute postat pe internet de un motociclist din Galaţi arată cât de periculoasă este viaţa pe două roţi pe străzile din România. Tânărul muzician pasionat de motociclete a filmat un parcurs scurt, pe trei străzi importante din oraşul de la malul Dunării, iar în scurtul răstimp filmat viaţa îi este pusă în pericol de cel puţin cinci ori din cauza unor şoferi inconştienţi.

Chiar în debutul filmării, o maşină de culoarea roşie, marca Opel, cu numărul de înmatriculare GL 16 TNI, intră pe stradă dintr-un refugiu lateral, exact în faţa motociclistului, fără să se asigure şi fără să semnalizeze.

Motociclistul în vârstă de 25 de ani evită impactul intrând pe contrasens, iar norocul face ca din faţă să nu vină nicio maşină, căci altfel cu siguranţă s-ar fi întâmplat o tragedie. În timp ce depăşeşte maşina, motociclistul filmează şoferul: o tânără care butonează de zor telefonul mobil.

După numai 10 secunde, pe aceeaşi stradă, o altă maşină (GL 07 ADR, marca Rover) intră pe contrasens în faţa motociclistului, pentru a depăşi un vehicul staţionat, deşi potrivit normelor rutiere în vigoare ar fi trebuit să aştepte ca acesta să treacă.

Incidentul se repetă la indigo, în interval de alte 10 secunde, cu două maşini, ambele marca  BMW (GL 31 WAS şi GL 21 TAB).

Apoi, după cinci secunde, lucrurile se complică şi mai mult. Motociclistul este împins pe marginea drumului de autoturismul Opel cu numărul GL 21 ACM, care intră pe contrasens, în depăşire, ca şi cum în faţa lui strada ar fi liberă.

Cum îşi riscă viaţa un motociclist pe străzile unui mare oraş românesc

Imediat după acesta, maşina cu numărul GL 20 TBI (marca Mitsubishi) îl loveşte la propriu cu oglinda pe motociclist, în timp ce depăşeşte ilegal, pe contrasens şi fără a da prioritate vehiculelor ce vin din sens opus, o altă maşină. Motociclistul este practic împins în gardul de lângă carosabil şi doar un noroc chior a făcut să nu se dea peste cap, dat fiind că exact în acel moment trecea şi peste o gură de canalizare denivelată.

„A fost şocant. În dreapta aveam o ţeavă de gaz şi un gard de sârmă ghimpată şi nici mama echipamentului de protecţie nu mă salva dacă eram aruncat în el”, a povestit tânărul.

La câteva zeci de secunde distanţă, în sensul giratoriu de la mall, o altă maşină, marca Volkswagen (Gl 13 TLI) trece brusc de pe banda 2 pe banda 1 (într-o zonă cu linie continuă!), în faţa motociclistului, fără să semnalizeze şi fără să se asigure, acesta fiind nevoit să frâneze violent pentru a evita impactul.

Filmul a stârnit controverse pe internet, cei care au comentat fiind fie de partea motociclistului (cei mai mulţi), argumentând că nesimţirea şoferilor a atins cote alarmante, fie de partea şoferilor, pe motiv că motocicliştii ar fi prea agresivi în trafic, la rândul lor.

O parte dintre comentatori i-au recomandat, însă, să meargă cu filmul la Poliţie, având în vedere că pe materialul video se pot observa o mulţime de încălcări flagrant ale regulilor de circulaţie, unele dintre ele pasibile de suspendarea permisului de conducere.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite