VIDEO 20 de persoane vor fi audiate la Poliţie după mitingul electoral al PSD de la Galaţi. Ce acuzaţii le sunt aduse contramanifestanţilor
0Oamenii legii au vizionat imaginile filmate în ziua mitingului, identificând mai multe persoane care au comis infracţiuni şi contravenţii. Peste 1.500 de persoane au participat la o contramanifestaţie, protestând faţă de organizarea la Galaţi a mitingului PSD.
20 de gălăţeni trebuie să se prezinte săptâmâna viitoare la Poliţie după ce au fost citaţi în legătură cu incidentele de la mitingul electoral organizat de PSD la Galaţi, pe 11 mai.
Reamintim că jandarmii au format o barieră în faţa celor peste 1.500 de protestari adunaţi în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, unde avea loc mitingul PSD. Aceştia au încercat la un moment dat să treacă de jandarmi, supăraţi că sunt ţinuţi la distanţă de locul unde s-au adunat susţinătorii PSD.
Unii dintre protestatari au aruncat cu hârtie igienică în direcţia susţinătorilor PSD. Oamenii s-au manifestat zgomotos, fluierând şi suflând în vuvuzele, iar şoferii care treceau la acel moment pe bulevardul Brăileidin Galaţi au claxonat. Unii dintre protestatari s-au aşezat pe carosabil şi au declarat că nu pleacă de acolo. ”Este oraşul meu, fac ce vreau aici”, a declarat o protestatară.
Autocarele în care se aflau oamenii aduşi din zona rurală la mitingul PSD desfăşurat sâmbătă, 11 mai, Galaţi, au fost înconjurate de sute de protestatari după terminarea acţiunii electorale. Incidentul a avut loc în zona Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi. Protestatarii care au intrat pe bulevardul Brăilei au scandat minute în şir ”Hoţii, hoţii!” şi i-au huiduit pe simpatizanţii PSD, aşezându-se apoi pe carosabil pentru a împiedica plecarea maşinilor.
Jandarmii au intervenit pentru ca autocarele să treacă prin mulţimea furioasă, care scanda lozinci anti-PSD, sufla în vuvuzele şi huiduia. Imediat după încheierea mitingului electoral la PSD, manifestanţii anti-PSD au ocupat piaţa din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.
În urma vizionării imaginilor filmate în ziua mitingului PSD, oamenii legii susţin că ar exista probe că 20 de persoane au comis contravenţii sau infracţiuni, fiind vorba de tulburarea ordinii publice, împiedicarea desfăşurării unei adunări publice şi împiedicarea forţelor de ordine să îşi îndeplinească atribuţiile.