UPDATE Focar de Covid-19 la încă un cămin de bătrâni din Galaţi. Patru persoane, confirmate pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căminul de vârstnici Sfântul Spiridon din Galaţi FOTO C Crângan
Căminul de vârstnici Sfântul Spiridon din Galaţi FOTO C Crângan

Primarul municipiului Galaţi a cerut testarea de urgenţă a tuturor celor internaţi în Centrul „Sfântul Spiridon”.  Momentan, aceştia sunt în carantină. Este al doilea cămin de vârstnici din Galaţi care se confruntă cu probleme grave din cauza epidemiei de Covid-19.

UPDATE, 12 aprilie, ora 15,00

Prefectul de Galaţi a precizat, pe grupul de Whatsapp de comunicare cu mass-media, că testarea la Covid a fost dispusă pentru bătrânii şi angajaţi de la Căminul „Sfântul Spiridon” încă de la ora 8,00. Cu alte cuvinte, autorităţile judeţene ştiau deja de existenţa focarului, numai că „au uitat” să informeze şi publicul, prin mass-media sau în orice alt fel, despre acest lucru.

S-a aflat despre noul focar abia la ora 12,10, dintr-o postare de Facebook a primarului Galaţiului. 

Mai mult decât atât, o serie de cititori care au rude cazate acolo ne-au atras atenţia că unii dintre bătrâni au fost transferaţi la Spitalul de Boli infecţioase încă de joi, 9 aprilie, deci focarul era cu siguranţă mai vechi şi a fost ţinut „la secret”.

UPDATE: 12 aprilie, ora 13,05

Autorităţile sanitare au confirmat că toţi cei 139 de vârstnici din azilul „Sfântul Spiridon”, precum şi cei 67 de angajaţi, vor fi testaţi în regim de urgenţă, pentru Covid-19. Deocamdată nimeni nu are voie să intre sau să iasă din clădire, cu excepţia personalului medical trimis să intervină.

UPDATE: 12 aprilie, ora 12,45

Potrivit unui comunicat emis de biroul de presă al Primăriei, la Căminul „Sfântul Spiridon” sunt cazaţi 139 de vârstnici şi lucrează 67 de angajaţi. 

ŞTIREA INIŢIALĂ

Lucrurile încep să scape de sub control la Galaţi în privinţa epidemiei de Covid-19. Un nou focar de boală a fost identificat duminică, 12 aprilie, de data aceasta într-un cămin de bătrâni care aparţine Primăriei Galaţi.

Este cel de-al doilea azil din oraş în care pătrunde epidemia, după ce duminica trecută (5 aprilie) Covid-19 a fost depistat la centrul social privat „Sfântul Ilie”. Acolo, între timp, cinci oameni au murit, iar 90 au fost depistate pozitiv şi au fost transferate în spital pentru tratament.

După cum a confirmat primarul Ionuţ Pucheanu într-o postare pe Facebook, noul focar de Covid-19 este la Căminul de Vârstnici „Sfântul Spiridon” de pe strada Domnească.

„Deşi s-au luat măsuri de protejare a părinţilor şi bunicilor aflaţi în Căminul pentru Persoane Vârstnice ”Sf. Spiridon”, acest duşman nevăzut denumit noul coronavirus, a ajuns şi aici. Şi asta chiar dacă bunicii beneficiază permanent de asistenţă medicală şi nu se deplasează în afara camerei, iar masa o primesc în cameră, tocmai pentru a fi feriţi. Din nefericire, trebuie să anunţ faptul că doi bătrâni şi doi angajaţi au fost confirmaţi cu noul coronavirus şi sunt spitalizaţi. Toţi ceilalţi, vârstnici şi angajaţi, sunt acum în carantină”, a scris edilul.

„Solicit DSP să testeze urgent fiecare om în parte, atât angajat al acestui cămin, cât şi persoană cazată, indiferent de faptul ca protocoalele instituite prevăd altceva, astfel încât situaţia să nu se agraveze, aşa cum s-a întâmplat în cazul căminului privat. Dacă protocoalele de testare nu prevăd o astfel de abordare, anunţ pe această cale că Primăria municipiului Galati este dispusă să suporte cheltuielile aferente unei astfel de proceduri. Trebuie să facem tot ce e omeneşte posibil pentru părinţii şi bunicii noştri”, a mai adăugat acesta.

Potrivit datelor transmise de Prefectura Galaţi pe 11 aprilie 2020,, în judeţ au fost înregistrate până acum 211 îmbolnăviri cu Covid-19, dintre care 28 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, iar 183 sunt sub tratament.

Până acum, zece persoane, dintre care patru sunt din căminul privat de îngrijire bătrâni, au decedat de Covid-19 în judeţul Galaţi. Ultimele cazuri raportate sunt cele ale unor bărbaţi, de 50, respectiv 57 de ani, care au intrat în contact cu persoane întoarse din Spania. Pe 11 aprilie, în judeţul Galaţi erau 776 de persoane internate în centrele de carantină, iar alte 1.231 de persoane erau în izolare la domiciliu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite