UPDATE Concubinul femeii care şi-a omorât bebeluşii gemeni şi i-a băgat în frigider a fost reţinut de procurori, dar eliberat de judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii îl suspectează pe bărbat de implicare în uciderea nou născuţilor şi au emis pe numele său o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

UPDATE, ORA 23,30

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi consideră că tatăl gemenilor nu a anunţat la timp medicii pentru a salva viaţa soţiei sale, astfel că îl vor pune sub inculpare pentru omor.

“Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus prin ordonanţă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ghidionescu Constantin Aurelian. S-a reţinut faptul că în data de 13 martie 2016, în jurul orelor 15,00, observând starea de pericol în care se afla soţia sa Ghidionescu Mihaela, produsă de pierderea masivă de sânge pe fondul unei naşteri neasistate, deşi avea obligaţia legală inculpatul Ghidionescu Constantin Aurelian nu a anunţat timp de trei ore acest fapt autorităţilor. Omisiunea acestuia a cauzat decesul victimei Mihaela Ghidionescu ca urmare a şocului hemoragic suferit. Faţă de pasivitatea inculpatului Ghidionescu Constantin Aurelian, care nu a solicitat sprijinul cadrelor medicale, cu toate că era evident că soţia sa era în pericol de moarte, devreme ce sângera puternic, în sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de omor în condiţiile articolului17 din Codul Penal, privind acţiunea comisivă prin omisiune. Dacă din datele anchetei ce se continuă va reieşi că inculpatul a avut şi o implicare în decesul celor doi nou-născuţi, urmează ca urmărirea penală să fie extinsă”, a declarat procurorul Emanuel Rizea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Reprezentanţii Parchetului l-au prezentat instanţei pe Constantin Aurelian Ghidionescu cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, dar judecătorii au avut o altă părere şi au decis, cel puţin deocamdată, ca ancheta să se desfăşoare cu acesta în libertate.

Ştirea iniţială

Schimbare de situaţie în cazul gemenilor ucişi de propria mamă în urmă cu câteva zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Constantin Aurelian Ghidionescu, concubinul femeii care şi-a omorât copii gemeni şi i-a băgat în frigider.

”La acest moment s-a luat măsura reţinerii, însă audierile continuă, iar la finalul lor se va decide încadrarea juridică a faptei, în funcţie de care se va stabili dacă se va propune sau nu arestarea preventivă”, ne-a declarat procurorul Emanuel Rizea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Reamintim că duminică, 13 martie, un echipaj SMURD a intervenit la un caz de stop cardiorespirator la o locuinţă de pe strada Tecuci din Galaţi, iar la faţa locului a descoperit doi copii gemeni decedaţi , ce fusese introduşi în frigider chiar de către mamă, care abia îi născuse.

.„Am fost solicitaţi să acordăm ajutor medical unei paciente anunţate iniţial ca fiind inconştientă. Odată ajunşi la locul solicitării, am constatat că aceasta era deja în stop cardiorespirator şi am iniţiat manevrele de resuscitare. Tatăl ne-a spus atunci că pacienta născuse în urmă cu câteva ore şi, când am solicitat să consultăm şi bebeluşii, ne-a condus într-o altă încăpere de unde a scos dintr-un frigider un sac menajer şi ni l-a prezentat. La un prim consult am observat că cei doi bebeluşi erau decedaţi, fiind păstraţi de mai multe ore la frigider, într-un sac menajer. După o primă cercetare şi verificare a pacientei, aceasta nu prezenta urme de violenţă, ne face să ne gândim la o moarte din cauze medicale, fiind practic o complicaţie a naşterii nesupravegheate. Nou-născuţii nu prezentau nicio malformaţie”, a declarat dr. Liviu Călin, medic SMURD Galaţi.

Ucişi prin înecare

În urma verificărilor s-a stabilit că gemenii au fost ucişi prin înecare.

„În cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de «uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă». În urma examenului necroptic a reieşit că bebeluşii de sex feminin s-au născut vii, perfect sănătoşi, iar decesul lor a fost provocat de asfixia mecanică prin înec. În ceea ce o priveşte pe mamă, moartea acesteia s-a datorat şocului hemoragic”, a explicat procurorul Liliana Istrate, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Constantin Aurelian Ghidionescu, concubinul femeii, le-a spus anchetatorilor că nu ar fi fost acasă când a născut femeia, iar copii gemeni i-ar fi găsit în frigider, unde i-ar fi şi lăsat, dar procurorii se pare că au acum o cu totul altă versiune.

În urma celor întâmplate, şase copii au rămas fără mamă, şi este posibil ca nici pe tată să nu îl mai vadă o bună bucată de timp, dacă se va stabili că a fost implicat în grozăvia amintită. Minorii vor fi consiliaţi psihologic , iar dacă Ghidi Ionescu va fi arestat preventiv, ei vor fi preluaţi de reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite