Un tânăr din Galaţi va susţine Bacalureatul imobilizat în scaunul cu rotile
0
Deşi a stat un an în pat fără să mişte un deget, un tânăr din Galaţi este hotărât să-şi finalizeze studiile liceale. George Ivanof le-a cerut autorităţilor şcolare să-i prelungească timpul acordat pentru proba de matematică de la Bac cu o oră şi jumătate
Printre cei 5.800 de înscrişi la Bacalaureatul de vară se numără şi Gheorghe Ivanof - George cum îi spun prietenii. Pentru el, Bac-ul este o adevărată provocare pentru că îl va susţine dintr-un scaun cu rotile.
Totul i se trage de la un accident stupid prin care a trecut în anul 1999.
„Am sărit în Siret şi mi-am rupt gâtul, cum se spune pe româneşte. Medicii mi-au dat verdictul: tetrapareză spastică cu fractură la nivel cervical", povesteşte tânărul care avea atunci 19 ani.
A crezut pentru moment că totul s-a sfârşit, iar întrebarea care-i venea obsesiv în minte era „de ce i se întâmplă tocmai lui acest necaz?".
A stat un an în pat, fără să-şi mişte mâinile şi picioarele. Apoi, în cale i-au ieşit cei de la Fundaţia „Motivation" din Bucureşti, care i-au schimbat radical cursul vieţii. După un transplant de celule stem efectuat în Germania şi consiliere psihologică, tânărul a fost cooptat ca voluntar şi s-a ocupat o bună perioadă de vreme de „motivarea" altor persoane cu dizabilităţi.
Apoi i s-a propus să fie angjat şi acum lucrează cu acte în regulă ca instructor de recuperare pentru persoanele cu dizabilităţi.
Nu a uitat nici de faptul că avea de terminat o şcoală - Liceul „Radu Negru" din Galaţi şi s-a pus cu burta pe carte pentru a da bacalaureatul. Anul trecut a încercat pentru prima dată şi a trecut cu brio de toate probele, mai puţin de matematică.
„Am făcut un soi de meditaţie cu un profesor şi anul acesta sunt hotărât să iau Bac-ul. Îmi trebuie minim 5 şi sunt convins că pot să-l obţin", spune George, care nu renunţă nici la visul de a urma o facultate. Vrea să facă dreptul pentru că îi place să facă dreptate.
Mai are un vis mare, dar pentru acesta mai are încă mult de muncit! „Poate voi reuşi să merg şi eu, din nou! Am făcut recuperare fizică, dar încă mai am de luptat", spune optimist tânărul. Alte două vise sunt în prag de a i se îndeplini: să se căsătorească şi să aibă un copil.
„Dacă ar fi să le dau un sfat celor care trec prin ce am trecut eu în 1999, acela ar fi să nu renunţe niciodată, totul este posibil", a adăugat George.























































