Un tânăr din Galaţi a paralizat după o baie la ştrand. Băiatul a chiulit de la şcoală pentru a se distra | adevarul.ro

Un tânăr din Galaţi a paralizat după o baie la ştrand. Băiatul a chiulit de la şcoală pentru a se distra

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Adolescentul a fost dus la spital în stare gravă. Foto: Adrian Obreja
Adolescentul a fost dus la spital în stare gravă. Foto: Adrian Obreja

O zi călduroasă şi relaxată de vară la ştrandul de la plaja Dunărea din Galaţi s-a transformat marţi într-o luptă crâncenă pentru viaţă în cazul un băiat de 17 ani.

Ioan Chiricuţă a sărit de pe platformă în apă fără să aprecieze adâncimea ei şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Disperaţi, prietenii cu care era acolo au sunat la 112.

Un echipaj SMURD a ajuns imediat la locul accidentului şi au scos băiatul din apă aproape înecat. L-au resuscitat şi l-au adus de urgenţă la spital. Diagnosticul pentru el este unul sumbru din păcate. Are fractură de coloană vertebrală şi va rămâne paralizat de gât în jos.

Am fost solicitaţi să intervenim la un tânăr înecat. Nu respira deloc când am ajuns acolo. L-am resuscitat. Acuza amorţeli ale mâinilor şi picioarelor. Probabil va rămâne paralizat", spune dr. Angel Trifan, şef UPU-SMURD. Între timp, computerul tomograf a dat verdictul: Vertebrele C5-C6 sunt fracturate.

Salvamarul bazinului spune că baiatul a fost avertizat că apa nu este adâncă, dar el totuşi a sărit. „A fost la terasă, a băut o bere şi apoi a mers pe platformă şi a sărit. I-am zis că apa este mică. A intrat în apă şi nu a mai ieşit", spune Virgil Ardeleanu, salvamarul.

Directorul plajei Dunărea în cadrul căreia se află bazinul susţine aceeaşi variantă a poveştii. „Tânărul a sărit în apă după ce a băut bere. Omul nostru care supraveghează lucrurile i-a spus că apa este mică", spune Dorian Secuianu, directorul plajei.

Rudele băiatului au venit de urgenţă la spital la aflarea veştii că adolescentul va rămâne paralizat. Acestea nu ştiau că în acel moment se află la plajă. „El trebuia să fie la şcoală", spun acestea.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite