Foto Accident cumplit în Olt. Un băiat a decedat, o fată este în comă
0Un accident grav s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, 21/22 decembrie 2025, pe un drum din județul Olt. Un tânăr de 18 ani a decedat, o tânără de aceeași vârstă este în comă. O mașină în care se aflau cinci persoane a intrat într-un stâlp.

UPDATE Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ
„La data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 03.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 54, în orașul Corabia, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o tânără de 18 ani, din comuna Izbiceni, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile. În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto și 3 pasageri au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate spitalicească, iar un alt pasager a decedat”, a transmis ISU Olt.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere corporală din culpă și vătămare corporală din culpă.

Știrea inițială
Accidentul s-a petrecut în orașul Corabia, din județull Olt. Un apel la 112, venit puțin înainte de ora 3.00, a anunțat că o mașină a intrat în gardul unui imobil. Mașina era condusă de o șoferiță în vârstă de 18 ani, care chiar ea a apelat 112. Conform primelor informații, șoferița ar fi motivat că a pierdut controlul asupra direcției de deplasare încercând să evite un animal afllat pe carosabil, intrând cu autoturismul într-un gard.

Salvatorii au găsit o victimă încarcerată - un tânăr de 18 ani, decedat. O altă victimă, o fată în vârstă tot de 18 ani, în comă profundă, iar o altă fată a acuzat probleme cu vederea în urma accidentului.

Două dintre victime au fost transferate de echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Olt la Spitalul Județean Clinic de Urgență Craiova, iar două la spitalul din Caracal.























































