Ultima oră/Au fost arestaţi trei inşi în cazul ciobanului aruncat din maşină lângă Bârlad

0
0
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă să-şi petreacă următorii 15 ani după gratii- foto Arhivă
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă să-şi petreacă următorii 15 ani după gratii- foto Arhivă

Poliţiştii gălăţeni au reţinut trei persoane care au bătut un cioban şi, ulterior, l-au abandonat pe marginea drumului, la intrarea în municipiul Bârlad

Ion Olteanu, un cioban în vârstă de 67 de ani a decedat la începutul acestei luni într-un spital din Iaşi, după ce fusese ătut crunt şi aruncat din maşină, undeva lângă Bârlad.


„La data de 01 octombrie 2010, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi a fost sesizat de colegii din cadrul IPJ Vaslui despre faptul că în ziua de 30.09.2010, la intrarea în municipiul Bârlad, a fost găsit abandonat un bărbat de 67 ani, din comuna Voineşti, judeţul Vaslui, prezentând multiple leziuni la nivelul capului şi toracelui. Bărbatul a fost trasportat la Spitalul din Iaşi, unde a decedat la data de 01.10.2010", a declarat Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.


Ion Olteanu fusese angajat ca cioban la o fermă din Frumuşiţa, patronată de Ştefan Patrichi.


În urma cercetărilor, s-a stabilit că timp de două zile, mai exact între 22 şi 24 septembrie, Olteanu a fost bătut de mai multe ori de alţi doi ciobani, Pavel Covaci, în vârstă de 44 de ani şi Nicu Ţecu, în vârstă de 33 de ani. Ambii au avut probleme cu legea în trecut, Covaci fiind condamnat pentru furturi , în timp ce Ţecu pentru fapte săvârşite cu violenţă

În urma loviturilor primite Ion Olteanu a intrat în comă şi a fost ţinut în stână patru zile, fără a i se acorda nici un fel de îngrijiri medicale.


„Întrucât starea lui de sănătate s-a agravat, cei doi l-au anunţat pe proprietarul stânii cu privire la cele întâmplate, iar acesta, în seara zilei de 29.10.2010, l-a transportat pe cioban cu autoturismul proprietate personală pe raza judeţului Vaslui, abandonându-l la intrarea în municipiul Bârlad", a mai declarat Gohoreanu.

În ziua de 3 octombrie , poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în urma unor desinderi domiciliare pe raza comunelor Frumuşiţa şi Scânteieşti, i-au reţinut pe cei doi suspecţi, aceştia fiind arestaţi preventiv pentru 29 de zile de Tribunalul Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

De asemenea, Ştefan Patrichi a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, fiind arestat preventiv de Tribunalul Galaţi pentru 29 de zile.

Mai multe - Galaţi

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite