Tradiţionala expoziţie „Regina toamnei, crizantema” vă aşteaptă în weekend la Grădina Botanică
0Manifestarea, ajunsă la a X-a ediţie, va fi vernisată vineri 19 octombrie. Toţi gălăţenii iubitori de natură, de flori, de frumos în general, sunt chemaţi să admire explozia de forme şi culori armonizate superb de botaniştii muzeului.
La Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, se fac ultimele pregătiri pentru vernisajul celei de-a X-a ediţii a expoziţiei temporare „Regina toamnei, crizantema".
„Dedicăm în mod tradiţional această expoziţie crizantemei, floarea a cărei frumuseţe ne face să uităm de întristătoarea venire a toamnei. Îi aşteptăm pe gălăţeni în număr cât mai mare la Complexul Muzeal pentru a admira minunatele crizanteme aduse în mod special ei" a declarat Camelia Moroianu, manager al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.
Ediţie jubiliară
„Avem o mare satisfacţie că am reuşit să ajungem la cea de a X-a ediţie a expoziţiei. În acest an, standul Grădinii Botanice din Galaţi, care, ca de obicei, este şi gazdă, şi expozant, a fost intitulat „Armonii de toamnă" şi va prezenta câteva soiuri de crizanteme absolut speciale", a adăugat Paul Lupoae, coordonatorul acestei secţii a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.
Expoziţia este cu vânzare, oricare vizitator având posibilitatea să ofere cuiva drag un superb buchet de crizanteme.
Programul de vizitare al expoziţiei, este între orele 09.00 - 17.00, în perioada 19 - 21 octombrie 2012.
26 expozanţi de profil şi meşteri artizani vor fi prezenţi la această ediţie a „Reginei Toamnei, Crizantema", naturaleţea florilor îmbinându-se armonios cu meşteşugul artei populare şi artizanale.