Suspiciune de COVID-19 la Serviciul Permise şi Înmatriculări din Galaţi. Activitatea instituţiei a fost supendată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Anunţul a fost făcut de prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu. Deocamdată, funcţionarul suspect de infectare (din cauza simptomelor specifice pe care le are) este în curs de testare.

Activitatea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Galaţi a fost suspendată din cauza unei suspiciuni de infectare a unui angajat cu virusul SARS-CoC-2, a declarat, joi, prefectul judeţului, Gabriel Avrămescu.

„Suspiciunea a apărut noaptea trecută şi am decis să suspendăm activitatea instituţiei. Este o măsură preventivă. Pe parcursul zilei aşteptăm rezultatul testului. Persoana suspectă este izolată la domiciliu”, a precizat Gabriel Avrămescu.

În urma măsurii de suspendare a activităţii, la centrele din Galaţi şi din Tecuci nu se vor mai preschimba sau obţine acte, iar examinarea pentru permisul auto va fi reprogramată pentru date care vor fi anunţate în timp util candidaţilor.

La SPCRPCIV Galaţi lucrează 20 de persoane, care aşteaptă su sufletul la gură rezultatul testării pentru COVID-19 a colegului lor. 

Judeţul Galaţi este în top 5 naţional în privinţa numărului de infectări cu noul coronavirus. De asemenea, şi numărul de morţi înregistrat este printre cele mai mari din România.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite