Staţii de autobuz „ca pe vremea bunicii” la Galaţi. Refugiile pentru pasageri au fost donate de o firmă privată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre refugiile donate oraşului Galaţi FOTO PMG
Unul dintre refugiile donate oraşului Galaţi FOTO PMG

În ciuda aspectului vintage, construcţiile sunt cât se poate de moderne, fiind realizate din materiale de calitate şi fiind dotate cu panouri fotovoltaice şi sistem de iluminare nocturnă prevăzut cu senzori de prezenţă.

Două adăposturi pentru călători cu aspect retro, oferite oraşului cu titlu gratuit de către compania privată DMT Marine Equipment, au fost amplasate în staţiile din zona centrală a municipiului Galaţi.

Deşi designul vintage aminteşte de vremea bunicii, în realitate avem de-a face cu construcţii din materiale moderne, cu dotări foarte interesante. Acestea dispun de panouri fotovoltaice, sunt luminate noaptea şi au senzori de prezenţă. Adică lumina se aprinde doar dacă există pasageri în zonă.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Galaţi, în continuare vor fi amplasate bănci în cele două refugii, care vor avea şi spaţii pentru persoanele cu dizabilităţi. Adăposturile sunt amplasate în staţiile de autobuz „Parc Eminescu” şi „Galeriile de Artă”.

„În continuare se analizează posibilitatea extinderii proiectului şi pentru alte staţii de pe strada Domnească”, a precizat biroul de presă al Primăriei. 

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite