Stan:" Am ajuns la un acord de principiu Dorinel Munteanu, cel mai probabil continuă la Oţelul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că a ajuns la un acord de principiu cu antrenorul Dorinel Munteanu şi că sunt şanse mari ca acesta să continue la campioana României şi în sezonul viitor.

"Am discutat cu Dorinel, negocierile se desfăşoară normal, dar deocamdată nu am semnat contractul. Am ajuns însă la un acord de principiu, cel mai probabil el rămâne la Oţelul Galaţi şi în sezonul următor", a spus Stan pentru Mediafax.

Oficialul gălăţean a explicat că semnarea contractului se va produce în cursul acestei seri sau miercuri. "Acum aşteptăm să primim prin fax contractul semnat, probabil în această seară se va întâmpla sau mâine. Atunci putem spune oficial că avem antrenor pentru următorii doi ani", a adăugat Stan.

Antrenorul Dorinel Munteanu primise termen până miercuri să semneze prelungirea contractului care a expirat în această vară, în caz contrar conducerea grupării gălăţene urmând să caute un alt tehnician.

Oţelul Galaţi a câştigat în premieră titlul de campioană a României, urmând să evolueze direct în grupele Ligii Campionilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite