Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi a scăpat deocamdată de retrogradare, iar Psihiatria, de comasare
0Ministerul Sănătăţii a prelungit cu un an termenul limită după care cea mai mare unitate medicală din judeţ va trebui să aibă în structură secţie de Psihiatrie şi cabinete de Boli Infecţioase şi Pneumologie
Potrivit noii clasificări a unităţilor sanitare cu paturi, pe baza unor criterii stabilite de Ministerului Sănătăţii, Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi a fost încadrat în gradul II cu condiţia ca, până la data de 1 ianuarie 2012, să îndeplinească o serie de condiţii.
Cea mai importantă dintre acestea, prevăzută în planul conformare, presupune existenţa în structura spitalului a secţiilor: Psihiatrie (cu linie de gardă), Boli infecţioase şi Pneumologie.
În primă instanţă, s-au încheiat contracte de colaborare cu spitalele din Galaţi care au aceste profile, dar cum prin planul de conformare impus, ministerul nu a acceptat decât maximum două asemenea soluţii de compromis, autorităţile locale au luat măsuri pentru comasarea Spitalului de Psihiatrie, cu cel de Urgenţă.
Astfel, la data de 20 decembrie 2011, Consiliului Judeţului, în subordinea căruia se află Spitalul de Urgenţă, a preluat în administrare, de la Consiliul Local, Spitalul de Psihiatrie" în vederea comasării.
Transferul s-a făcut abia la finele anului trecut. Altminteri spitalul cel mai mare din judeţul Galaţi risca să fie retrogradat de la gradul II, la IV, şi, implicit, să primească o finanţare mult mai mică.
Or, dacă bolnavii internaţi într-un spital de gradul II sunt trimişi de medici să-şi cumpere, de la vată şi leucoplast, până la perfuzoare şi lame de bisturiu, cei dintr-un spital de gradul II au parte de minimum de asistenţă medicală.