Sfârşitul înfiorător al unei femei bătute zilnic cu bestialitate de către soţ. Agresorul a vrut să-şi omoare şi copilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 49 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ucis partenera de viaţă cu care are patru copii. Femeia a fost lovită cu o cratiţă, apoi cu o coadă de lopată până când a murit.

Dumitru Sârbu, un gălăţean de 49 de ani, din localitatea Lunca, comuna Jorăşti, a fost arestat pentru omor în condiţii de violenţă în familie după ce şi-a ucis soţia pe 11 aprilie.

Soţii Dumitru au patru copii, însă doar cel mai mic, de 13 ani, mai locuieşte cu ei. Bărbatul obişnuia să îşi bată zilnic partenera de viaţă cu o sălbăticie greu de închipuit.

Acesta o lovea cu pumnii sau cu lemne peste faţă şi corp până obosea. În ziua fatidică, Dumitru Sârbu a pus mâna pe o cratiţă, cu care şi-a lovit puternic soţia în cap, iar acesta  s-a prăbuşit inconştientă la pământ.

Nu a fost suficient pentru agresor, care a continuat să o lovească şi cu o coadă de lopată până femeia a murit. Aceeaşi soartă ar fi avut şi copilul de 13 ani, dar acesta a scăpat cu fuga.

”O bătea zilnic cu pumnii sau cu lemne, ca pe animale, pe fondul consumului de băuturi alcoolice”, ne-a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Bărbatul a fost arestat preventiv, iar în faţa judecătorilor şi-a justificat fapta, susţinând că soţia ”ducea lucruri din casă”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite