Şcoala, între nevoile copiilor şi cerinţele părinţilor. Psiholog: „Nu putem pune în sarcina copilului toată responsabilitatea pentru rezultatele şcolare şi nici să-i cerem să fie ceea ce el nu poate fi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi cursurile noului an şcolar au început cu mai bine de două săptămâni în urmă, mulţi dintre elevi încă nu s-au reacomodat cu trecerea de la vacanţă la programul de lecţii. Potrivit psihologului Valentina Băjan, această perioadă este una plină cu provocări noi, care nu se ştie cum vor fi depăşite, dar şi provocări vechi ce nu şi-au găsit soluţia în trecut.

Specialiştii atrag atenţia că dacă ne vom privi copiii doar prin perspectiva rezultatelor şcolare, vom pierde aspecte importante din personalitatea lor. În acelaşi timp, potrivit psihologului Valentina Băjan, le transmitem de fapt mesajul că ei sunt iubiţi şi apreciaţi condiţionat: „ai note şi rezultate bune la şcoală, avem o relaţie bună. Dacă nu, celelalte aspecte nu mai contează”.

„Anumite atitudini ale părinţilor pot ajuta la o evoluţie pozitivă a copilului cu şcoala, dar şi a relaţiei părinte-copil. Cu cât este mai bună relaţia părinte-copil, cu atât aceasta va reprezenta un sprijin pentru copil. Ceea ce «vedem» în copiii noştri reprezinta o sămânţă ce o sădim în ei şi va înflori peste ani. Să nu uităm că în obţinerea rezultatelor şcolare bune sunt mai mulţi factori de influenţă precum inteligenţa nativă a copilului, modul în care se predă la clasă, materia studiată, relaţia cu învăţătorul, atmosfera familială din casă, relaţia cu părinţii, starea de sănătate etc. Nu putem pune în sarcina copilului toată responsabilitatea pentru rezultatele şcolare şi nici să-i cerem să fie ceea ce el nu poate fi. De exemplu, dacă el are o gândire de tip realist, este normal ca el să nu exceleze şi la materiile umaniste”, a explicat pentru „Adevărul” psihologul Valentina Băjan.

Copiii capătă speranţă că reuşesc să depăşească această etapă de viaţă doar dacă adulţii din jurul său vor construi o imagine pozitivă despre şcoală, prin evidenţierea aspectelor pozitive.

„De exemplu, le putem spune că şcoala este o oportunitate de a-şi face noi colegi, prieteni, de a învăţa lucruri noi, de a-şi descoperi aptitudini şi talente. Este necesar să le risipim sau măcar să îndepărtăm o serie de temeri ce le au ascunse în sulfetul lor. O etapă nouă de viaţă presupune la copii uneori o stare de anxietate în faţa necunoscutului şi a adaptării la aceasta. Să nu uităm că şcoala, prin multitudinea de experienţe noi ce le oferă, contribuie la dezvoltarea copiilor atât din punct de vedere cognitiv, cât şi emoţional, social şi biologic. Majoritatea părinţilor îşi îndreaptă atenţia mai mult asupra aspectelor ce ţin de învăţarea propriu-zisă a materiilor predate”, a precizat psihologul Valentina Băjan.

Pshilogul Valentina Băjan FOTO Arhiva personală

image

De asemenea, la fel de importante sunt şi adaptarea în cadrul unui colectiv şi modul în care copilul reuşeşte să se integreze şi să îşi gestioneze emoţiile în diferite situaţii.

„Toate acestea îl pregătesc pentru viaţa de adult. O notă mică sau alte experienţe negative, pot fi o ocazie de a învăţa ceva, de a-şi crea anumite modalităţi prin care să depăşească momentele neplăcute. Nu este eficient pentru ei să-i protejăm şi să le dirijăm comportamentul astfel încât să nu aibă şi eşecuri sau mici nereuşite. Dacă nu au ocazia de a le trăi acum, este posibil ca la maturitate, să nu ştie să le facă faţă, să le fie frică sau să nu accepte greşelile lor sau ale altora.
Ştiu că pare o misiune imposibilă dacă este să ne gândim la cât de multe sunt de făcut pentru a fi un sprijin pentru ei dar cu multă răbdare şi îngăduinţă faţă de noi dar şi de copii, rezultatele se văd în timp. Să fim conştienţi că venim în relaţia cu copilul, cu modelul nostru de relaţie din copilărie, că instinctiv vom proceda aşa cum au făcut-o şi părinţii noştri. Însă dacă pentru noi a funcţionat, nu înseamnă că-i va ajuta automat şi pe ei. Să nu uităm că noi am fost şcolari acum mulţi ani”, a precizat Valentina Băjan, psiholog.

Specialistul mai atrage atenţia că este important să fim deschişi către ceea ce au copiii cu adevărat nevoie pentru a se dezvolta armonios. Iar una dintre cele mai mari şi importante nevoi ale lor este cea de iubire şi acceptare. „Dacă îi iubim şi le transmitem ce simţim atât prin vorbe cât şi prin fapte, deja am făcut un mare pas către ei”, a conchis psihologul Valentina Băjan.
                              
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite