Scenariul de film după care o româncă a plănuit să îşi ucidă soţul italian cu 32 de ani mai în vârstă. Amantul femeii este unul dintre criminali
0O româncă de 32 de ani a plănuit luni de zile să îşi ucidă soţul, un italian de 64 de ani, ca să poată rămâne cu amantul. Pe femeie o ştia tot satul despre ce voia să facă, ba chiar purtase negocieri pentru cine o ajută să comită crima. În cele din urmă, amantul a acceptat să ducă planul la bun sfârşit.
Curtea de Apel Galaţi a condamnat-o definitiv pe Nicoleta Postolici (32 ani) la 20 de ani de închisoare pentru instigare la omor calificat, o pedeapsă similară fiind aplicată şi amantului său, George Andrei Huţănaşu (22 de ani), pentru omor calificat. Al doilea complice, Adrian Bogdan Chirvăsuţă (22 de ani), a primit 10 ani de închisoare tot pentru omor calificat. Decizia instanţei a fost pronunţată la 3 martie.
Nicoleta Postolici şi Mario Monaco, un italian de 64 de ani, erau împreună de 12 ani, de când ea avea 19 ani. Potrivit anchetatorilor, italianul încasase în 2011 de la o societate de asigurări peste 100.000 de euro şi nu mai avea nevoie să muncească nicio zi. După aproximativ un an s-a căsătorit cu Nicoleta Postolici, dar cei doi au convenit pentru regimul separaţiei de bunuri.
După cum spun vecinii, lucrurile au început să o ia razna între cei doi în vara anului 2019, când Nicoleta Postolici şi-a făcut un amant de 21 de ani în localitatea ei natală Buciumeni, Galaţi, unde locuia de ceva timp cu italianul. Din acel moment, femeia a făcut tot ce a fost posibil ca să scape de soţul pentru a rămâne cu amantul.
”Ipoteza de la care a pornit inculpata a fost una simplă, naturală, reprezentată de lipsa de experienţă a inculpatului, peste care s-a suprapus începutul unei relaţii amoroase cu inculpata. Aceasta era o femeie care părea să nu poată trăi fără el („mă sinucid dacă mă laşi”) şi care, totuşi, de fiecare dată, inevitabil, revenea la soţul său acasă”, a stabilit procurorul de caz.
Negocieri ca la cârciumă pentru uciderea italianului
Cu toate acestea, Nicoleta Postolici îi transmitea amantului toate reproşurile şi frustrările ei. ”Nu îl mai suport pe ăsta (n.r. Mario Monaco), ”Vreau să scap de el”, îi spunea femeia tânărului de 21 de ani cu care se iubea.
În paralel, a vorbit cu mai multe persoane din sat, cărora le-a promis sume între 2.500 şi 7.000 de lei ca să îi ucidă soţul. De pildă, un consătean a declarat că femeia i-a cerut de mai multe ori să îi procure o substanţă sau o pastilă care să îl „adoarmă de tot pe Mario”.
La un moment dat, toată lumea din sat ştia că Nicoleta Postolici voia să scape de soţul ei, dar nimeni nu părea dispus să comită crima, aşa că femeia a schimbat tactica. A început să spună că soţul ei o bătea, dar fără să îi lase urme.
Atât ea, cât şi amantul au început să poarte negocieri cu foarte multe persoane, în special din cercul lor de apropiaţi, ca să îi ajute la „grăbirea sfârşitului unui italian care oricum era pe moarte, contra unei sume de bani”. Familia lui George Andrei Huţănaşu i-a cerut în repetate rânduri să rupă relaţia cu Nicoleta Postolici, dar tânărul părea intrat în transă şi nici nu a vrut să audă.
Şi-a provocat soţul să o bată în ziua crimei
În cele din urmă, amantul său de 21 de ani, George Andrei Huţănaşu, şi un alt bărbat, Adrian Bogdan Chirvăsuţă, au fost de acord să îl omoare pe italian pentru 2.500 de lei.
În ziua fatidică, pe 30.12.2019, Nicoleta Postolici a creat un adevărat scenariu ce avea să ducă la moartea partenerului său de viaţă. Timp de luni de zile, femeia încercase să acrediteze ideea în sat că este bătută de soţul ei, deşi nu avea niciodată urme de violenţă pe corp.
În ziua crimei, Nicoleta Postolici şi-a provocat soţul să o lovească, intrând într-un conflict cu el. Bărbatul era băut bine şi a tras-o mai întâi de păr, iar apoi a lovit-o cu pumnul în zona nasului şi a tâmplei. Tânăra a fugit imediat după aceea la părinţii ei pentru a-şi asigura alibiul, după ce în prealabil şi-a anunţat amantul şi pe complicele lui că soţul ei este singur acasă şi e beat.
”Ce i-ai făcut?”
Cei doi au dat buzna peste italian şi l-au bătut cu pumnii şi picioarele, iar apoi i-au înfipt o ţeavă metalică în cap şi l-au lăsat într-o baltă de sânge. Au fugit imediat după aceea, iar Nicoleta Postolici a revenit acasă şi a anunţat Ambulanţa, dar rănile soţului ei erau prea grave, astfel că a murit la spital. Un angajat al spitalului în care fusese transportată victima a întrebat-o: „Ce i-ai făcut?”, iar femeia a dat din umeri, schiţând un gest de nepăsare.
În seara aceleaşi zile, criminalii şi-au primit răsplata, cei 2.500 de lei promişi de Nicoleta Postolici. Nu s-au bucurat de bani nici măcar o zi. Poliţiştii i-au ridicat pe amândoi de la domiciliu, iar asupra lor au găsit şi banii. Ulterior, a fost reţinută şi Nicoleta Postolici.
În faţa anchetatorilor, cei doi bărbaţi au încercat să minimalizeze ceea ce făcuseră, spunând că intenţionaseră să îi aplice italianului doar o corecţie, nu să îl omoare. Ulterior, la proces niciunul dintre cei trei nu a mai făcut declaraţii.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Cea mai mare pedeapsă aplicată în România pentru uciderea unui animal. Ritta şi-a salvat stăpânul cu preţul propriei vieţi