Scandal la Galați, din cauza unei femei. Doi tineri au fost bătuți, unul a ajuns la spital
0Un bărbat din Galați a lovit doi tineri pe care i-a acuzat că s-au certat cu soția lui. Unul dintre ei a ajuns la spital. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile.
Potrivit IPJ Galați, Secția 4 Poliție Galați a fost sesizată la 112 cu privire la faptul că în fața unui bloc situat pe strada Henry Coandă, din municipiul Galați, are loc un scandal, în urma căruia au fost bătute două persoane.
Polițiștii au stabilit că „în urma unui conflict spontan, doi tineri cu vârstele de 26, respectiv 20 de ani, în timp ce se aflau în fața blocului respectiv împreună cu alți prieteni, ar fi fost loviți cu un obiect contondent în zona capului și a corpului de un bărbat pe motiv că cei doi ar fi avut o discuție contradictorie cu soția acestuia”.
În urma agresiunii fizice, tânărului de 26 de ani i-au fost provocate mai multe leziuni, iar echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean Galați l-a preluat și transportat la spital.
Victima are nevoie de 45-50 de zile de îngrijire
„Din fișa de constatări preliminare emisă de Serviciul Clinic de Medicină Legală Galați a rezultat că pentru leziunile traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu un obiect dur sunt necesare 45-50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, a anunțat IPJ Galați.
A fost întocmit un „dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, iar în urma activităților investigative și de cercetare efectuate de polițiști a fost identificată persoana bănuită de comiterea agresiunii, fiind vorba despre un bărbat, cu vârsta de 37 de ani, din municipiul Galați”.
Bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.
„După prezentarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și apoi la Judecătoria Galați, față de bărbatul, cu vârsta de 37 de ani, bănuit pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, a mai transmis Poliția Galați.