Sănătatea gălăţeană a primit mult mai puţini bani decât anul trecut!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diferenţa, de minus 25%, se va simţi cu siguranţă mai ales în a doua jumătate a anului. Spitalele au primit ceva mai mulţi bani decat anul trecut, în timp ce Ambulanţei i-au fost alocate, deocamdată, fonduri doar pentru o lună.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a primit bugetul cu care conducerea acesteia va încerca să asigure decontarea serviciilor medicale şi farmaceutice pe parcursul a trei trimestre din acest an, adică până la rectificarea din septembrie.

Suma alocată, de 234.730.000 de lei, sub formă de credite bugetare, este cu peste 25% mai mică decât cea de anul trecut, care a fost de 314.465.000 lei.

Defalcat pe capitole bugetare se remarcă faptul că spitalelor le revine cea mai mare parte din finanţare, respectiv credite bugetare în valoare de 128.803.000 lei (anul trecut serviciile spitalelor au fost decontate cu 137.528.000 lei).

În schimb, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) este singura instituţie de asistenţă medicală pentru care s-a primit finanţare doar pentru o singură lună, respectiv 1.294.000 lei. Olimpia Buzia, preşedintele CJAS spune însă că finanţarea SJA va fi suplimentată în timp util.

Pentru medicamente compensate şi gratuite s-au primit 47.546.000 lei sub formă de credite de angajament şi 47.114.000 lei, credite bugetare.

"Pentru dializă suma alocată a crescut cu 15% . Este de 2.385.000 lei pentru trei trimestre, în timp ce pentru anul trecut a fost de 2.074.000 lei. Şi la medicină primară se remarcă o creştere de 7,24%, fiind alocate 28.134.000 lei. Pentru dispozitivele medicale avem disponibili 2.177 .000 lei, iar serviciile stomatologice vor fi decontate cu 1.317.000 lei. Pentru paraclinice (analize şi alte tipuri de investigaţii n.red.) s-au primit 2.576.000 lei, 1598.000 pentru fizioterapie şi 822.000 lei pentru îngrijiri la domiciliu", a precizat preşedintele CJAS Galaţi.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite