S-a răsturnat cu autoturismul după ce s-a urcat beat la volan. Şoferul a ajuns la spital, fiind anchetat penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a fost spitalizat în urma accidentului rutier Foto: arhivă Adevărul
Şoferul a fost spitalizat în urma accidentului rutier Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 26 de ani a dat dovadă de inconştienţă maximă. A plecat cu maşina, deşi consumase o cantitate apreciabilă de alcool, iar la un moment dat a pierdut controlul autoturismului, care s-a răsturnat pe şosea. Din fericire, niciun pieton sau alt autovehicul nu se aflau în zonă, singurul rănit fiind şoferul turmentat.

Pe 19 iunie, un tânăr de 26 ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei gălăţene Drăgăneşti, a pierdut controlul volanului, răsturnându-se pe partea carosabilă.

”În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a suferit leziuni, acesta fiind transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.

La  testarea cu aparatul Drager a fost  înregistrată valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au deschis acum un dosar de cercetare penală pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.    

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite