Primarul Galaţiului a făcut un anunţ crucial cu privire la căldura oraşului: „Lucrurile se vor schimba radical, o să vedeţi!”
0Edilul a avansat pentru prima oară ipoteza că proprietarii de apartamente vor putea încheia contracte individuale pentru furnizarea de apă şi de căldură. Contracte individuale vor fi şi pentru apa rece.
Primarul municipiului Galaţi a făcut joi un anunţ extrem de important cu privire la soarta sistemului de încălzire a oraşului. „Vreau să le transmit gălăţenilor că la iarnă oraşul va avea şi căldură şi apă caldă. Spun cu certitudine acest lucru”, a declarat primarul.
Noul cazan va fi montat până la 31 august
Marius Stan a precizat că negocierile dintre Primărie, Electrocentrale şi Ministerul Energiei au intrat în linie dreaptă şi că protocolul ce urmează a fi semnat transformă Primăria în partener egal cu CET.
„Vom avea un cuvânt foarte important de spus în ceea ce priveşte căldura oraşului. Nu vom mai fi doar sponsorul, cel care vine cu banii ca să salveze situaţia. Noul cazan de abur va fi funcţional din 31 august, ceea ce înseamnă că va fi căldură în oraş. Desigur, acest lucru nu scoate din ecuaţie problema plăţii facturilor. Cine nu plăteşte va sta în continuare şi fără apă şi fără căldură, nu se poate altfel”, a afirmat Marius Stan.
Căldura şi apa caldă – cu contract individual!
Pentru prima oară în istroria Galaţiului s-a vehiculat ideea că utilităţile publice trebuie să fie furnizate prin contracte individuale, pe fiecare apartament în parte.
„Lucrurile se vor schimba radical, o să vedeţi! Vor fi contracte şi contoare individuale, va fi un alt sistem, pentru ca rău-platnici să nu mai stea la umbra bun-platnicilor, iar bun-platnicii să nu mai sufere din cauza rău-platnicilor. Vom încerca să facem ceea ce nu au reuşit alţii să facă în 25 de ani”, a declarat Stan.
Mai mult decât atât, edilul a afirmat că va implementa un soft specializat, care să afişeze situaţia plăţilor în timp real. „Trebuie să închidem toate portiţele de deturnare a banilor”, a spus primarul.