Pregătirile pentru alegeri sunt în grafic la Galaţi. Sute de oameni ai legii, mobilizaţi pentru păstrarea ordinii
0
Pregătirea alegerilor de duminică, 25 mai 2014, este pe ultima sută de metri, întregul proces electoral derulându-se până acum cu respectarea strictă a programului calendaristic şi fără incidente.
Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European au fost amenajate 436 de secţii de votare, din care 176 în municipiul Galaţi, iar pentru alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 9 - municipiul Galaţi, au fost amenajate 44 de secţii de votare. Au fost tipărite 575.300 de buletine de vot pentru Parlamentul European şi 72.700 pentru Colegiul 9. Buletinele de vot şi materialele necesare votării (ştampile, timbre autocolante, procese-verbale etc.) au fost distribuite şi predate preşedinţilor secţiilor de votare din judeţ vineri, 23 mai, pe zece trasee, iar în municipiul Galaţi vor fi distribuite sâmbătă, 24 mai, pe nouă trasee pentru Parlamentul European şi trei trasee în Colegiul 9, toate sub pază militară.
Toţi salariaţii Instituţiei Prefectului – judeţul Galaţi, alături de lucrători din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi din instituţiile deconcentrate au fost angrenaţi în activităţile pregătitoare ale acestui scrutin. Se vor afla în ziua alegerilor în dispozitivul de pază în secţiile de votare 310 poliţişti, 114 jandarmi, 106 poliţişti de frontieră, 24 de lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, câte opt lucrători de la Serviciile comunitare de Permise şi Paşapoarte şi şase din alte structuri. În dispozitivul de ordine şi siguranţă publică se vor afla duminică în întregul judeţ 311 poliţişti, cărora li se adaugă în municipiul Galaţi 63 de poliţişti locali, precum şi 127 de cadre în echipele de intervenţie operativă şi 50 în echipele de cercetare a incidentelor electorale.
Prin ordin al prefectului judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, au fost desemnate persoanele care vor verifica în preziua alegerilor modul de amenajare a secţiilor de votare din întreg judeţul.