Pieton accidentat după ce a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 46 de ani a ajuns la spital, fiind accidentat de o maşină pentru că  nu s-a asigurat când a traversat strada. Poliţia a deschis un dosar penal şi face cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Inconştienţa unor pietoni nu are limite. Sunt persoane care se aruncă pur şi simplu în stradă, crezând în mod absurd că şoferii vor reuşi cumva să îi evite sau vor frâna la timp. Din nefericire, nu întotdeuna se întâmpla aşa.

Pe 18 mai, o femeie de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tecuci din Galaţi, a surprins şi  accidentat un bărbat de 46 de ani care era angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

”În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, acesta fiind internat în spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi. Poliţiştii au întocmit acum un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite