Peste 5.000 de salariaţi din Galaţi, concediaţi sau în şomaj tehnic din cauza epidemiei de Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Damen Galaţi a trimis cei mai mulţi oameni în şomaj tehnic FOTO Arhivă Adevărul
Damen Galaţi a trimis cei mai mulţi oameni în şomaj tehnic FOTO Arhivă Adevărul

Potrivit datelor oficiale, circa 2.800 de angajaţi sunt deja în şomaj tehnic, alţi 1.500 au dosarele în curs de procesare, iar peste 750 au fost concediaţi colectiv sau individual de firmele la care lucrau.

Situaţia din economia judeţului Galaţi devine tot mai dramatică. După ce, în ultimele trei decenii, din industria locală au dispărut peste 50.000 de locuri de muncă, criza declanşată de epidemia de Covid-19 pune sub semnul întrebării, deja, alte câteva mii de joburi, atât din industria grea, cât şi din servicii.

La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi continuă, de altfel, procesarea dosarelor depuse de firmele gălăţene afectate de pandemie.  Oficial, până luni, 6 aprilie 2020, au fost operate datele aferente a 520 de dosare depuse de firmele din judeţul Galaţi, acestea însumând 2.839 de angajaţi intraţi în şomaj tehnic.

Acestea sunt însă doar datele aferente dosarelor care au fost depuse pentru concedieri sau trimiteri în şomaj tehnic din perioada 16-31 martie, datele aferente perioadei de după 1 aprilie fiind în curs de procesare. Se ştie deja că este vorba de Şantierul Naval „Damen” (care a trimis temporar acasă jumătate din personal) şi de Combinatul Siderurgic „Liberty”. Împreună, acestea adună alte în jur de 1.700 de persoane trimise în şomaj tehnic. Dar este posibil să mai intre în listă şi alte firme gălăţene importante.

În afară de şomajul tehnic menţionat, trebui spus că există şi şase firme au depus dosare pentru concedieri colective, acestea vizând 418 persoane. De asemenea, în perioada 16-31 martie au fost înregistrate 350 de dosare noi de şomaj, în urma unor situaţii obişnuite (concediere individuală, reziliere cu acordul părţilor, demisie samd).

Deocamdată, pentru perioada 1 martie-6 aprilie se estimează că aproximativ 5.000 de locuri de muncă din judeţul Galaţi au fost desfiinţate definitiv sau temporar de criza de Covid-19. În afară de Damen şi de Liberty, cele mai afectate firme sunt din domeniul serviciilor, în special din domeniul HORECA.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite