Pasajul pietonal din centrul Galaţiului va fi refăcut cu 2,35 milioane de lei. Ce lucrări se vor face de aceşti bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de modernizare vor începe luni, 5 august 2019, urmând să fie gata, conform contractului încheiat între Primăriei şi constructor (asocierea Tancrad SRL - Lemacons SRL - Proiect SA - BTFarch Ro Company SRL), în opt luni, adică pe 4 aprilie 2020.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat, marţi, 30 iulie 2019, că luni încep lucrările pentru reabilitarea pasajului pietonal Dunărea, „în cadrul amplului proiect, aflat în derulare, pentru modernizarea zonei centrale a oraşului”.

Astfel, la Pasajul Dunărea, pentru care s-a făcut, conform procedurilor, predarea amplasamentului către constructor, se vor efectua următoarele lucrări: eliminarea infiltraţiilor la nivelul planşeelor, pereţilor, pardoselii; reparaţii la pardoseli, pereţi, tavane, placaje, trepte, balustrade; înlocuirea finisajelor cu materiale de bună calitate (granit la pardoseli şi trepte, placaj de marmură la pereţi, tavan fals din aluminiu, vitrine montate în tâmplărie din aluminiu; lucrări hidroedilitare pentru colectarea apelor pluviale, refacere rigole.

De asemenea, se vor construi două copertine din sticlă pe structura metalică, „ce vor proteja cele două scări la acţiunea intemperiilor, dar având şi un rol decorativ, subliniind contextul architectural”, dar şi lucrări de instalaţii electrice prin montarea unor corpuri de iluminat echipate cu LED. Semnalizarea căilor de evacuare se va realiza cu luminoblocuri. 

Reamintim că licitaţia pentru reabilitarea pasajului pietonal „Dunărea” s-a încheiat în urmă cu circa trei luni. Oferta declarată câştigătoare a fost cea depusă de  asocierea dintre firmele Tancrad SRL, Lemacons SRL, Proiect SA şi BTFarch Ro Company SRL, iar valoarea contractului este de 1.979.685 de lei fără TVA (cu tot cu taxe suma este de 2,55 milioane de lei), din care pentru proiectare - 71.963 de lei, iar pentru execuţie - 1.907.722 de lei.

Câştigătorul licitaţiei a avut la dispoziţie 75 de zile pentru proiectare, a urmat perioada de avizare şi de emitere a autorizaţiei de construcţie, iar opt luni sunt pentru executarea lucrărilor.

„Reabilitarea Pasajului Dunărea face parte din amplul program de modernizare a centrului municipiului Galaţi, până în prezent fiind realizate lucrări importante în zona Potcoava de Aur şi zona Pieţei Regale”, a precizat primarul Pucheanu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite