Oţelul, specialista victoriilor cu 1-0

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oţelul Galaţi s-a specializat în victorii cu 1-0. Ultimele sale cinci victorii, dintre care patru în retur, au fost obţinute cu acest scor, ultima victimă a Oţelului fiind, aseară, Gaz Metan Mediaş.

Echipa pregătită de Dorinel Munteanu a adus al şaptelea punct din deplasare în acest retur. Formaţia gălăţeană s-a impus cu 1-0 în partida de la Mediaş, cu Gaz Metan, graţie golului marcat de Costin în minutul 36.


Chiar dacă nu a făcut cel mai strălucit joc din acest an, trupa lui Dorinel Munteanu a stat mai bine în teren, etalând şi un pragmatism maxim. A marcat la prima sa ocazie, prin fundaşul Sergiu Costin, care a marcat cu ceafa la un corner, în minutul 36. Golul a aprins meciul şi ritmul a crescut în repriza secundă.

Gaz Metan a avut două oprtunităţi uriaşe de a egala, prin Todea (66'), care a trecut pe sub minge la numai trei metri de poarta goală şi mai ales prin Hoban, care a prins un şut fantastic de la 30 de metri, în bară, la vinclu! De partea cealaltă, Oţelul a avut şansele sale de a trăi în linişte finalul de meci, irosite de Giurgiu şi Antal de două ori, ultima ocazie a acestuia din urmă fiind o minge trimisă cu capul din cinci metri (82') peste poartă!

Munteanu: "Am fost peste adversar tot timpul"

Antrenorul Dorinel Munteanu a spus că echipa sa a dominat meciul şi merita din plin această victorie, admiţând că a avut şi şansă, la bara lui Hoban. "Sunt foarte bucuros de această victorie mai ales că am obţinut-o în faţa unei echipe foarte bune, cu un antrenor foarte priceput. Deşi gazdele au început mai bine, am echilibrat situaţia iar golul a venit firesc. Am avut şi şansă la şutul extraordinar al lui Hoban, care a lovit bara, dar, în rest, cred că am fost peste adversar tot timpul. Nu ne gândim la cupele europene, ci doar la următorul meci. După părerea mea, fotbalul nu este doar talent, ci muncă şi iarăşi muncă, iar băieţii mei au înţeles acest lucru", a spus Munteanu.

De partea cealaltă, antrenorul medieşenilor, Cristian Pustai, a spus că Oţelul nu le-a pus mari probleme dar că echipa sa suferă pentru că nu are atacanţi în formă, ajungând la al treilea meci acasă fără să marcheze. "Atât am putut astăzi. Din păcate, nu am reuşit nici acum să marcăm un gol pe teren propriu, ba mai mult am şi primit un gol, deşi adversarul nu ne-a pus reale probleme. Am pierdut un atacant de careu, Bud, care trăgea foarte bine la poartă, iar ceilalţi nu reuşesc să-l suplinească ", a spus Cristian Pustai.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite