Oţelul Galaţi, înfrângere la scor în prima etapă a noului sezon al Ligii a II-a de fotbal. Care promovare?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografie de arhivă, din vremea când Oţelul juca în Champions League.
Fotografie de arhivă, din vremea când Oţelul juca în Champions League.

Conducerea clubului a pus înfrângerea drastic – scor final 3-0 pentru adversarii de la FC Academica Clinceni – pe seama lipsei de experienţă a jucătorilor. Nu mai puţin de cinci dintre titulari au sub 18 ani.

Visurile de promovare nu se prea potrivesc cu realitatea. Echipa de fotbal Oţelul Galaţi a pierdut, scor 3-0, partida susţinută sâmbătă, în deplasare, cu FC Academica Clinceni, în prima etapă din Liga II.

Soarta partidei s-a decis încă din prima repriză, când gazdele au marcat de două ori, prin Antohi (min. 18) şi Neagu (min. 40, din 11 metri). Al treilea gol al gazdelor a venit în minutul 4 al prelungirilor partidei.

Oţelul Galaţi (antrenor Daniel Florea), a aliniat următoarea echipă: Grecu - Marus, Cojoc (cpt), M. Ioniţă, Murgoci - V. Ştefan, I. Codreanu - Sefer, Stănescu, Stoian – Chipirliu. Au mai intrat Blănaru, Dajbog şi Ed. Dumitru.

Celelelte rezultate din seria Oţelului în prima etapă sunt: Rapid Bucureşti – FC Baloteşti 3-0, Dunărea Călăraşi – SC Bacău 1-1, Ceahlăul – Farul 2-0, CF Brăila – Rapid Suceava 1-0, Bucovina Pojorâta – Glroia Buzău 2-2. ACS Berceni a avut etapă liberă, în urma retragerii din campionat a FCM Dorohoi.

Conducerea clubului a pus înfrângerea pe seama lipsei de experienţă a jucătorilor (cinci dintre titulari au sub 18 ani, dar şi-a exprimat încrederea în viitor.

„Am încredere în ei, experienţa pe care o vor acumula cu fiecare meci jucat va creşte mult potenţialul echipei. Cu sprijinul suporterilor, excepţionali şi la Clinceni, putem câştiga acasă, etapa viitoare, cu Dunărea Călăraşi”, a declarat Cristian Munteanu, managerul sportiv al Oţelului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite