O școală a luat foc în timpul nopții, în județul Galați. Acoperișul a fost cuprins de flăcări VIDEO
0Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, 22/23 august 2023, la o școală din Târgu Bujor, județul Galați. Flăcările au cuprins acoperișul unității de învățământ.
La școala din localitatea Umbrărești (Galați) au fost trimiși să intervină 30 de pompieri cu mai multe autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD.
După mai multe ore de intervenție, incendiul a fost localizat, iar reprezentanții ISU au transmis că „se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare” și nu sunt victime.

„A fost afectat acoperișul școlii pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, fără a se propagă la interiorul școlii”, a anunțat ISU Galați.
Deocamdată, nu se cunoaște care este cauza producerii incendiului.
Potrivit primarului din Târgu Bujor, Ion Andone, este vorba de o școală foarte veche, unde din lipsă de copii în ultimii an funcționa doar o grădinița din satul Umbrărești.
„Toată noaptea s-au luptat pompierii să stingă incendiul. Nu știu de la ce s-a propagat , dar pagubele sunt mari, acoperișul este distrus în totalitate . Este o școală veche, dar întreținută, unde învățau copii de la grădiniță. Natalitatea este scăzută în zonă și nu mai aveam copii. Cei mari au fost mutați la o școală din Tg Bujor. Pe copiii de grădiniță o să-i relocăm într-un alt spațiu”, a declarat primarul Andone.
Incendiu de vegetaţie uscată, în nordul Capitalei
Pompierii au intervenit, marţi, 22 august 2023, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată din zona de nord a Capitalei, în apropiere de strada Drumul Agatului, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare.
Forţele acţionează pentru stingerea mai multor focare, respectiv pentru limitarea propagării incendiului. Au fost afectate faţada şi terasa unei locuinţe. Nu sunt victime”, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Au fost alertate în mod progresiv 15 autospeciale de stingere, SMURD şi descarcerare.
„Există pericol de propagare către zona forestieră. Au fost luate măsuri pentru realizarea dispozitivului de protecţie”, precizează ISUBIF, citat de Agerpres.