O bătrână se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost bătută de fiul bolnav psihic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia, în vârstă de 70 de ani, a ajuns în stare gravă la Spitalul de urgenţă, fiind acum în comă profundă. Fiul ei, cunoscut cu probleme psihice, este cercetat penal pentru vătămare corporală gravă.

Nenorocirea s-a petrecut la Barcea, în casa unei bătrâne care locuieşte împreună cu fiul ei, cunoscut cu grave probleme de ordin psihic. Din câte se pare, bărbatul, în vârstă de 47 de ani, este un împătimit al consumului de alcool şi îşi snopea mama ori decâte ori se îmbăta şi îşi pierdea controlul.

Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când a lovit-o pe femeie cu tot ce i-a picat în mână, până a lăsat-o fără cunoştinţă.
În stare extrem de gravă, bătrâna a fost adusă la spital, având grave traumatisme în zona capului.

Fiul agresor a fost şi el luat de poliţie şi dus la Spital, de data aceasta la Psihiatrie.

„Suspectului i-a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală gravă, bărbatul fiind în prezent internat la Spitalul de Psihiatrie. Cercetările sunt efectuate de poliţiştii Seviciului de Investigaţii Criminale", ne-a precizat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite