Meci pe viaţă şi pe moarte la Piatra Neamţ: Oţelul a luat tot potul acasă la „Pinalti”

Formaţia gălăţeană a câştigat la Piatra Neamţ cu 1-0, adunând maxim de puncte din primele două jocuri ale returului. Golul a fost marcat de Gabriel Giurgiu, în minutul 21.
Oţelul i-a lovit năucitor pe cei de la Ceahlăul, aruncându-i din înălţimea telegondolei nemţene, acolo unde-şi urcaseră pretenţiile după victoria din Ghencea, înapoi în hăul de unde nu se prea mai vede linia de deasupra, a salvării de la retrogradare.
Trupa lui Dorinel Munteanu a uitat de atitudinea "cu care ne bate şi Recolta Frecăţei", pentru care fuseseră muştruluită de directorul Marius Stan şi efectele au fost imediate. Bazându-se pe hărnicie, adică pe alergătură istovitoare pe un teren moale, cei de la Oţelul au dominat clar prima parte a meciului. Ocazii destule (Paraschiv şi Pena), plus golul. Venit din şanţul săpat de sprinturile lui Antal, fotbalistul care pare să n-aibă splină. Finalizarea superbă a lui Giurgiu a fost mult aşteptata răsplată.
N-a venit şi desprinderea, astfel că s-a trăit peri culos în repriza secundă. Antrenorul gazdelor, Gheorghe Mulţescu, a mutat repede pentru ofensivă iar echipa sa a început să-şi reamintească că fotbalul se joacă şi aproape de careul advers. A şi avut câteva şanse, dar fie atacanţii nemţeni n-au avut zvâc, fie portarul Grahovac şi-a arătat clasa, la şutul Bădescu din minutul 55.
Chiar şi aşa, marile ocazii au aparţinut tot celor de la Oţelul. Ochiroşii, Pena, Giurgiu, Antal, Paraschiv, apoi Axente şi mai ales Iorga în ultimele secunde, au avut oportunităţi cât pentru cinci meciuri. Adică toţi jucătorii de la mijloc în sus, cu excepţia lui Neagu, au ajuns în situaţii clare de finalizare.
Directorul general Marius Stan a fost încântat atât de rezultat cât şi de atitudinea jucătorilor. "Am luat trei puncte extrem de importante în conjunctura despre care vorbeam şi înainte de meci. În faţa unui adversar direct la evitarea retrogradării şi înaintea unei serii de patru meciuri foarte grele, în care vom întâlni CFR Cluj, Steaua, Unirea urziceni şi Dinamo. Îi felicit pe băieţi pentru că au alergat foarte mult pe un teren solicitant, moale", a declarat Marius Stan.
Penalti refuzat gazdelor
Rar, dar se mai întâmplă şi astfel de faze, în care o greşeală de arbitraj avantajează pe Oţelul. În minutul 63 al meciului de la P. Neamţ, Râpă a încercat o deposedare prin alunecare în propriul careu, a ratat mingea şi piciorul s-a oprit în tibia lui Bădescu. Fază la care se impunea penalti şi reclamată la final de către Gheorghe Ştefan „Pinalti", preşedintele de onoare al Ceahlăului.
Dorinel Munteanu: „Am avut multe ocazii, sunt mulţumit de joc"
Antrenorul echipei gălăţene, Dorinel Munteanu, s-a declarat foarte mulţumit de felul în care au evoluat jucătorii săi, recunoscând şi faptul că în repriza a doua au fost şi momente mai puţin reuşite.
"Sunt bucuros de joc şi de rezultat. Am câştigat în faţa echipei ce a fost surpriza etapei trecute, când a învins pe Steaua. A fost o victorie meritată şi muncită a elevilor mei. Au jucat exact cum le-am explicat. Am făcut un joc exact de apărare şi l-am anihilat pe Vasilache, jucătorul lor numărul unu. În prima repriză am mai avut câteva oportunităţi de a marca, chiar şi în partea secundă am avut destule ocazii, puteam bate mai clar. Este drept şi faptul că în a doua repriză ne-am cam clătinat, încercând să apărăm acest fragil avantaj, dar în final am obţinut cele trei puncte care înseamnă mult pentru noi ", a precizat tehnicianul formaţiei gălăţene.
Stadion „Ceahlăul": 4.000 de spectatori
Gol: Giurgiu ('21)
Arbitru: Paul Unimătan
Ceahlăul: Villadsen - Cebotaru, Balde, Viţelaru, Dragomir - Stevici (Rudison ‘76), Onciu (Achim ‘46) - Bădescu, Vasilache, Ibrahim (Edson ‘63) - Mulisa. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Oţelul: Grahovac - Râpă, Perendija, Sg. Costin, S. Ilie - I Neagu, Giurgiu - Antal (Siminici ‘90), Paraschiv, Ochiroşii (Iorga ‘79) - Pena (Axente ‘84). Antrenor: Dorinel Munteanu.























































