Mari cantităţi de substanţe chimice foarte periculoase, găsite depozitate ilegal în curtea unor firme din Galaţi
0
Descoperirile au fost făcute în urma unui control desfăşurat, în erioada 27-29 martie 2012, de către poliţiştii de la Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Patru persoane s-au ales cu dosare penale!
Pe 28 martie 2002, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au descoperit la o societate comercială din Galaţi, aflată în procedura de faliment şi administrată de un lichidator judicar din Bucureşti, peste 22 de tone de substanţe chimice foarte periculoase, toate expirate şi păstrate în condiţii jalnice.
Este vorba despre 17.557 kg substanţe chimice periculoase ( vopsea, soluţie de curăţare, întăritori, grund, chit, adezivi,clei ), 2.100 kg vopsea pulbere, 400 kg zamac, circa 960 kg substanţă solidă neidentificată, 945 kg substanţă denumită "Primer 6B ", precum şi alte deşeuri periculoase, neidentificate. Toate erau păstrate în condiţii de depozitare precare, fără a se fi luat măsura neutralizării, obligatorie prin lege.
Managerului societăţii lichidatoare, N. Ciprian (36 ani), din Bucureşti şi responsabilului cu mediu, M. Viorel (58 ani), din Galaţi, li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "neluarea a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase devenite deşeuri".
Substanţe periculoase găsite şi în Combinat
Pe 29 martie, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi au făcut un control pe platforma siderurgică, ocazie cu care la o secţie au fost identificate 4.200 Kg de Passerite, substanţă clasificată ca fiind foarte toxică, care era folosită în procesul de producţie.
Faţă de O. Ionel (36 ani), persoană responsabilă de a notifica Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi, se fac cercetării pentru săvârşirea infracţiunii de "producere, deţinere sau orice operaţiune privind circulaţia substanţelor şi preparatelor toxice şi foarte toxice fără drept".
Cu chimicale, dar fără autorizaţie de mediu
Pe 27 martie, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase însoţiţi de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Galaţi au efectuat un control la o societate comercială din Galaţi, care foloseşte substanţe chimice în procesul de producţie, ocazie cu care s-a stabilit faptul că societatea îşi desfăşura activitatea fără să deţină autorizaţie de mediu.
Administratorului societăţii, A. Cătălin (38 ani), din Galaţi, i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "exercitare fără drept a unei profesii sau a oricărei activităţi pentru care legea prevede autorizaţie".























































