Maraton artistic la Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gălăţenii iubitori ai artei teatrale pot viziona în acest week-end câteva spectacole de calitate. Cei care doresc să se delecteze cu un spectacol de excepţie pot merge să vizioneze, la ora 19.00, spectacolul spectacolul „Lecţia", de Eugene Ionesco, în regia lui Tino Geirun.

„Lecţia" relatează povestea unei eleve dornice să-şi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe care merge să ia lecţii în casa unui profesor cunoscut. Din distribuţie fac parte actorii Vlad Vasiliu, Liliana Lupan şi Petronela Buda.

Sâmbătă, la ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" vă aşteaptă la spectacolul „Afacerea Protar" (Ultima oră) de Mihail Sebastian, în regia lui George Motoi.

Deşi fondul e tragic, „Afacerea Protar" este o comedie în cel mai pur sens al cuvântului. Principala sursă a umorului e faptul că fiecare dintre personaje vorbeşte despre altceva, situaţiile cu dublu sens fiind de fapt esenţa piesei. Din distribuţie fac parte Vlad Vasiliu, Cristian Gheorghe, Aureliu Bâtcă şi Lucian Pînzaru.

Duminică, la ora 19.00, puteţi viziona spectacolul „Zăpezile de altădată" de Dumitru Solomon, în regia lui Mircea Cornişteanu.

Criticii de teatru spun că piesa este „o superbă simfonie pe tema iubirii", cântată din perspectiva contemporană. Din distribuţie fac parte Svetlana Friptu, Gabriel Constantinescu, Ioana Citta Baciu, Grig Dristaru, Oana Preda Gheorghe, Cristian Gheorghe şi Petrica Păpuşă.

Preţul biletelor este pentru adulţi 18,90 lei, pentru studenţi şi pensionari 10 lei, iar pentru grupuri organizate - 8,40 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite