Mâna mafiei imobiliare sau gravă eroare judiciară?
0
Casa de pe strada Traian nr 37 a fost retrocedată în locul celei de la nr. 18. Moştenitorilor li s-au dat şi despăgubiri de 400.000 de euro! Instanţa supremă a avizat plata unor despăgubiri record în cadrul unei retrocedări care pare rezultatul unei grave erori judiciare.
Rodica Mitrofan locuieşte de 42 de ani cu chirie împreună cu mama sa în casa de pe strada Traian nr. 37, iar de câteva luni trăieşte un coşmar.
Femeia stă cu teama că va fi evacuată din imobil după ce casa a fost câştigată în justiţie de Aron Nuţa şi Avram Kimberg.
Situaţia este extrem de complicată. Rodica Mitrofan susţine că la mijloc este o încurcătură de adrese, iar probele de la dosar şi mărturiile vecinilor indică faptul că judecătorii au luat o decizie incorectă. Fie din eroare, fie ca rezultat al presiunilor mafiei imobiliare.
"În procura judiciară, moştenitorii au revendicat casa de pe strada Traian nr. 18, iar la proces s-a cerut imobilul de la nr. 37, unde locuim noi. Am mers la Primărie şi am încercat să îi convingem că e vorba de o eroare, dar nu au făcut nimic", ne-a declarat Rodica Mitrofan.
Am verificat în dosar procura de care vorbeşte gălăţeanca, iar documentul îi confirmă spusele.
Cert este că procesul s-a finalizat printr-o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, menţinută ulterior de Înalta Curte, prin care s-a decis ca moştenitorilor fostului proprietar să le fie restituit imobilul situat pe strada Traian nr. 37, în suprafaţă de 224,46 mp, iar pentru diferenţa de teren de 1259,54 mp (care nu a putut fi identificată!!!) li s-au acordat despăgubiri de 377.862 de euro.
Dialogul surzilor
Ciudat este că suprafaţa cerută de Aron Nuţa Kimberg şi Avram Kimberg este exact cât terenul unde este construit imobilul de pe strada Traian nr. 18. Mai mult decât atât, moştenitorii vorbesc în acţiunea în justiţie de mai multe depozite de vinuri. Mai mulţi vecini din zonă ne-au confirmat că îşi amintesc de pivniţele Kimberg, dar că acestea erau la nr. 18, nu la nr. 37.
Însă expertul desemnat de instanţă a decis altfel. Prin raportul de expertiză, a recomandat judecătorilor să le acorde moştenitorilor despăgubiri de 300 de euro/mp pentru diferenţa de teren care nu a mai putut fi identificată. De ce nu s-a cerut la nr 18? Simplu. Retrocedarea în natură nu era posibilă acolo.
„Instanţa a soluţionat cauza dedusă judecăţii, în sensul că s-a cerut retrocedarea casei şi terenului de pe strada Traian nr. 37, şi nu a celei de la numărul 18, iar expertul a identificat-o în teren", ne-a declarat vicepreşedintele Curţii de Apel Galaţi, judecătoarea Irina Boldea.
Rodica Mitrofan a dorit să îşi reînnoiască contractul de închiriere al locuinţei, dar Primăria a refuzat pentru că nu mai este proprietarul imobilului.
Femeia a încercat să vorbească cu noii proprietari ai casei de la Traian nr 37, dar aceştia i-au comunicat prin avocat că nu doresc să discute cu ea.
În aceste condiţii, chiriaşa se poate trezi oricând aruncată în stradă după ce a locuit timp de 42 de ani în imobil, în vreme ce Primăria trebuie să plătească aproape 400.000 de euro ca despăgubiri.
Neoficial, la Primărie se ştie că este o eroare
Chiriaşa care locuieşte în imobilul de pe strada Traian nr. 37, ne-a declarat că după pronunţarea sentinţei un reprezentant al Primăriei Galaţi i-ar fi menţionat posibilitatea să se fi strecurat o eroare în privinţa adreselor. Atâta doar că hotărârea judecătorească este deja definitivă...
Am încercat să aflăm şi punctul de vedere al municipalităţii în legătură cu acest caz, dar nu am găsit pe nimeni dispus să o facă. Cert este că timp de ani de zile, Rodica Mitrofan a depus cereri pentru a cumpăra casa de la Primărie (în virtutea prevederilor Codului Civil privind uzufructul), dar de fiecare dată a fost amânată, iar acum se vede pusă în postura de a fi evacuată.