La Drăguşeni, moartea vine din familie! Un bătrân a fost omorât în bătaie de un fiu şi un nepot bine întărâtaţi de alcool
0
După ce au ras câteva pahare de băutură, doi bărbaţi din comuna gălăţeană Drăguşeni şi-au adus aminte că au avut o ceartă cu o rudă de a lor mai în vârsta. Au mers acasă la tatăl, respectiv bunicul lor şi i-au aplicat o corecţie cu coada de la o furcă, după care l-au abandonat în casă. Bătrânul a murit iar cei doi criminali s-au ales cu mandate de arest preventiv pentru 29 de zile.
Cei doi bărbaţi sunt rude cu bătrânul in varsta de 67 de ani. Unul îi era fiu, celălalt nepot. După câteva ore petrecute într-o cârciumă, cei doi şi-au adus aminte de un conflict mai vechi cu ruda lor mai în vârstă şi au mers să lămurească lucrurile. S-a lăsat din nou cu o ceartă de pomină care s-a terminat tragic pentru bătrân. Cei doi bărbaţi mai tineri au pus mâna pe o coasă şi l-au lovit pe bătrân până când coada s-a rupt. Şi-au abandonat victima în casă şi au plecat. Bătrânul a murit din cauza loviturilor, iar bărbaţii au intrat în atenţia poliţiştilor. Ei nu-şi recunosc fapta şi susţin că bătrânul ar fi căzut din căruţă, suferind astfel mai multe traumatisme care i-au cauzat moartea. Poliţiştii nu i-au crezut şi i-au arestat preventiv pentru 24 de ore. Procurori au mers şi ei pe mâna poliţiştilor şi le-au dat mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.