Infractor ameninţând în faţa poliţiştilor pe martorii care au asistat la o ilegalitate: „Vezi moşii de aici? Diseară le dau foc!“
0Judecătorii l-au condamnat definitiv la închisoare cu executare pe un bărbat de 43 de ani care a fost surprins conducând o maşină fără permis şi a încercat să scape, mituind poliţiştii care porniseră în urmărirea lui.
Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Gheorghe Munteanu (43 de ani) la 3 ani, 8 luni şi 443 de zile de închisoare pentru conducere a unui autovehicul fără permis de conducere şi dare de mită. Procesul a fost rejudecat după ce bărbatul a susţinut că n-a avut parte iniţial de o judecată corectă, în condiţiile în care a fugit din ţară imediat după comiterea infracţiunilor, fiind condamnat în primul proces la 6 ani, 4 luni şi 443 de zile de închisoare.
Bărbatul, care este recidivist, a fost surprins, pe 08.08.2015, de o patrulă de Poliţie într-o localitate din judeţul Galaţi (pe DN25, între Galaţi şi Tecuci) în timp ce rula cu 80 de kilometri pe oră. Oamenii legii i-au făcut semn şoferului să tragă pe dreapta, dar acesta a refuzat, astfel că poliţiştii au pornit în urmărirea lui.
Gheorghe Munteanu nu a oprit pentru că nu avea permis de conducere, astfel că, până la sosirea poliţiştilor în dreptul maşinii pe care o conducea, a schimbat locul cu soţia sa, Georgiana Munteanu. Poliţiştii observaseră însă cine era la volan şi, în plus, la momentul când şoferul de ocazie a schimbat locul cu soţia sa, doi bătrâni au observat scena.
După ce şi-a dat seama că nu are cum să scape, Gheorghe Munteanu a încercat să îi mituiască pe poliţişti, oferindu-le 100 de euro, iar apoi 150 de euro. ”Închizii ochii şi mata”, a sunat replica acestuia. Când a văzut că nici tentativa de mituire nu a funcţionat, Gheorghe Munteanu a trecut la ameninţări. ”Vezi moşii ăştia de aici? Diseară le dau foc la moşi! Vrei să vezi? Păi vrei să vezi”, i-a ameninţat individul pe bătrânii care asistaseră fără voie la scena cu schimbatul locurilor.
Nici soţia acestuia nu s-a lăsat mai prejos. Georgiana Munteanu le-a declarat poliţiştilor că, de fapt, se afla în maşină cu amantul său, un anume Dumitru Buruiană, care ar fi ameninţat-o că, dacă nu schimbă locurile, le va da poliţiştilor datele de identitate ale soţului său.
O verificare rapidă a cărţii de identitate a stabilit că persoana care o însoţise în acea zi în deplasarea cu maşina era soţul său, Gheorghe Munteanu. Femeia nu a putut fi pusă sub acuzare pentru că a încercat să inducă în eroare organele judiciare din cauza legăturii de familie cu recidivistul.