Ghinion teribil pentru proprietarul unui Porsche Panamera. Un scurtcircuit la instalaţia electrică i-a distrus aproape în totalitate limuzina
0
Foto: GSDG
O maşină de lux a fost făcută scrum pe o stradă din Galaţi, iar pompierii nu au mai avut ce face. Proprietarul bolidului s-a ales cu o pagubă de zeci de mii de Euro. Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric
Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pe strada Călugăreni, din municipiu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism Porsche Panamera.
În incendiu au ars capota din faţă, portbagajul, precum şi interiorul autoturismului, producând pagube imense. Un astfel de autoturism poate ajunge şi până la 160.000 de Euro.
Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un scurtcircuit electric.