Galaţi:Shopping la magazinul Fiscului. Printre altele, se pot cumpăra de aici telefoane mobile confiscate de la puşcăriaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii gălăţeni s-au obişnuit să inspecteze periodic rafturile pe care sunt expuse mărfuri confiscate la preţ redus. Obiectele confiscate spre a fi valorificate  de către stat provin mai ales de la datornici şi preţurile mici le fac tentante.

Pentru că se apropie Sărbătoarea Paştelui, care sapă adânc în buzunarul celor mai mulţi dintre gălăţeni, oamenii preferă să se îndrepte spre obiectele confiscate de stat şi comercializate la preţ redus.

La magazinul Direcţiei de Finanţe Publice produsele sunt mult mai ieftine decât la magazinele din oraş. „Sunt foarte mulţi vizitatori. Oamenii vin aici în număr destul de mare”, ne-a declarat George Marinescu, purtătorul de cuvânt al Finanţelor Publice Galaţi.

image

Oferta este variată

Gălăţenii pot cumpăra de la magazinul Finanţelor, de la jucării şi până la motoscutere. Cele mai ieftine produse sunt baticele (un leu), umbrelele (doi lei), jucăriile care nu depăşesc 10 lei, articolele vestimentare şi de încălţăminte, precum  bluze, fuste, rochii, papuci, sandale, pantofi, care nu sar peste 15 lei, dar şi o serie de obiecte de uz casnic, în general veselă.

image

De asemenea, de la magazinul cu produse confiscate gălăţenii mai pot achiziţiona un fax, la preţul de 25 lei, o imprimantă laser care costă 450 lei saudouă motoscutere la 1.000 şi respectiv 2.000 de lei.

Gălăţenii mai pot cumpăra chiar şi materiale de construcţie, bărci din lemn, stălpi metalici sau cereale, ale căror preţuri sunt cu mult sub cel al pieţei.

Printre obiectele scoase la vânzare de către autorităţi sunt şi câteva zeci de telefoane confiscate de la deţinuţi, în urma unor razii în Penitenciarul Galaţi. Preţul unui mobil este de 10 lei.

image

Cele mai scumpe produse sunt autoturismele şi bijuteriile. Finanţele Publice au în stoc un ceas din aur placat cu pietre preţioase şi semipreţioase de 74,14 g, care costă 10.500 lei,  precum şi un inel din aur cu briliante de 7,5 g, în valoare de 387,50 lei.

„Piesele de rezistenţă”, licitate

Printre cele mai valoroase bunuri confiscate de stat se află un apartament cu două camere în Micro 17, în valoare de 110.006 lei, un teren de 165 metri pătraţi, în valoare de 80.000 de lei şi mai multe autovehicule cu preţuri cuprinse între 8.000 şi 50.000 de lei.

Acestea vor fi scoase la licitaţie pe data de 14 aprilie la sediul DGFP Galaţi, camera 606. Pot participa atât persoane fizice cât şi juridice care trebuie să depună o garanţie de 10 % din valoarea bunului.

„Pe data de 14 aprilie va avea loc licitaţia pentru vânzare de bunuri confiscate. Finanţele Publice Galaţi scoate la bătaie bunuri imobiliare, dar şi autovehicule. Licitaţia va avea loc la sediul Finanţelor Publice Galaţi, la camera 606, unde pot participa atât persoane fizice şi juridice, care fac dovada că nu au obligaţii fiscale restante", ne-a declarat George Marinescu, purtătorul de cuvânt al Finanţelor Publice Galaţi.

Cei care doresc să participe la licitaţie trebuie să se înscrie pe baza unei cereri şi să plătească o garanţie de participare care constă în 10% din valoarea de pornire a produsului dorit.

De asemenea, persoanele participante sunt obligate ca, în termen de cinci zile de la data la care a avut loc licitaţia, să achite preţul produsului adjudecat.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite