Fostul primar din Panciu, nepotul europarlamentarului Dan Nica, condamnat la 4 ani și 5 luni de închisoare pentru abuz în serviciu
0Iulian Nica, fostul primar din Panciu, a fost găsit vinovat printre altele de abuz în serviciu și delapidare. Fostul edil este acuzat că a plătit ilegal angajaților din primăria Panciu drepturile salariale de sute de mii de lei și a alimentat cu carburant mașina personală folosind cardul primăriei.
Judecătoria Tecuci l-a condamnat în 5 februarie pe Iulian Nica, fost primar al orașului Panciu, la 4 ani și 5 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, delapidare și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Decizia instanței nu este definitivă.
Fostul edil este acuzat de procurori că a ignorat o decizie a Camerei de Conturi din 2015 şi a încheiat cu angajații primăriei Panciu mai multe acorduri colective de muncă, ce cuprind clauze nelegale conform Curții de Conturi.
Astfel, în cursul lunilor februarie, martie, mai, iunie, noiembrie şi decembrie 2015 a aprobat distribuirea ilegală către functionarii publici a sumei totale de 247.031 lei ca normă de hrană şi pregătire profesională aferentă primelor șapte luni din 2015 şi suma de 14.750 lei ca normă de hrană pentru luna februarie 2017.
„Niciunul dintre drepturile menționate mai sus nu au fost şi nu sunt prevăzute de legislaţia in vigoare pentru categoriile de personal vizate (personal contractual şi funcţionari publici)”, susține procurorul de caz.
Conflict inexistent între angajați și primăria Panciu
Anchetatorii au rămas consternați când au descoperit până unde a putut merge fostul primar din Panciu cu ilegalitățile.
Astfel, a ieșit la iveală faptul că reprezentanţii salariatilor din primăria Panciu s-au adresat unui birou de mediator invocând existenţa unor aşa zise dispute cu angajatorul cu privire la „negocierea şi semnarea" contractului colectiv de muncà.
În realitate, nu a existat nicio dispută și, implicit, niciun conflict de muncă, astfel că procedurile de mediere au fost fără obiect.
„Conflictul de muncă ar fi existat daca angajatorul s-ar fi opus solicitarilor, iar conflictul de muncă se înregistreazà la ITM potrivit articolului 165 din Legea 62/2011. Nu a fost parcursă procedura concilierii, cea premergătoare medierii, toate acestea conducand la ideea că medierea nu avea obiect”, se menționează în rechizitoriu.
Se consideră nevinovat
În fața judecătorilor, Iulian Nica a declarat că a acordat tichete de masă, tichete cadou și tichete vacanță, deoarece aceste drepturi erau prevăzute în contractele colective de muncă, iar el a respectat și aplicat dispozițiile acestora.
A recunoscut că, în urma unui audit al Curții de Conturi, li s-a recomandat să nu mai acorde aceste drepturi, deoarece salariile au crescut și nu se mai justifică, dar fostul edil a susținut că toate primăriile acordau aceste drepturi salariale, iar el a semnat toate documentele care prevedeau plata lor după ce au fost vizate și semnate de specialiștii din cadrul primăriei Panciu: serviciu contabilitate, serviciu juridic, control financiar preventiv.
Din punctul lui de vedere, toate drepturile salariale acordate aveau acoperire legală, deoarece erau prevăzute în acordul colectiv de muncă, iar din punct de vedere fiscal erau prevăzute la capitolul salarizare, tot în contractul colectiv de muncă, act care a fost autentificat de instanțele de judecată.
Iulian Nica mai spune că a dat dispoziții pentru recuperarea sumelor după controlul Curții de Conturi, dar angajații primăriei l-au dat în judecată și au câștigat, iar acordurile/contractele colective de muncă nu au fost anulate sau declarate nelegale în instanță.
A folosit cardul primăriei ca să alimenteze cu carburant mașina personală
În sarcina lui Iulian Nica s-a reținut și că, pe 8.07.2019, a plătit alimentarea cu carburant în valoare de 253 de lei a mașinii personale cu cardul de alimentare al unei mașinii al primăriei Panciu. Acestuia I s-a eliberat un bon de carburant pentru mașina primăriei, deși își alimentase autovehiculul propriu.
„Inculpatul lulian Nica, profitând de notorietatea sa şi de neatenţia angajatului statiei PECO, a folosit cardul instituţiei și a alimentat autoturismul personal, astfel cä a fost intocmit bonul fals pe numárul de inmatriculare …, pentru a justifica astfel consumul de carburant şi a delapida UATO Panciu, însuşindu-i fără drept aceasta sumă de 253,35 lei”, este concluzia anchetatorilor.
Fostul primar din Panciu a recunoscut ulterior că, pe 8 iunie 2019, a alimentat mașina personală cu motorină de la o stația Peco Luk OIL, dar susține că a folosit cardul primăriei dintr-o eroare.
Iulian Nica spune că a văzut la mapa cu documente factura și a realizat atunci că era cu autovehiculul personal, astfel că a mers și a achitat la caseria primăriei contravaloarea carburantului.
Magistratul care a judecat cazul nu a crezut însă niciuna dintre explicațiile fostului edil, dovadă și concluzia acestuia la finalul procesului.
„Existenţa faptelor, săvârşirea lor de către inculpat şi vinovăţia acestuia în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată sunt pe deplin dovedite în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă”, a transmis instanța de judecată.
Abuz în serviciu cu repetiție
De amintit este că Iulian Nica a fost condamnat în noiembrie 2023 tot de către Judecătoria Tecuci într-un alt dosar penal la 5 ani și 4 luni de închisoare, cu executare, pentru șantaj, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, instigare la delapidare, de instigare la fals intelectual.
În acest dosar, totul ar fi pornit de la o plângere făcută edilului de către o angajată a DUSPI SERV, societatea de salubritate a Consiliului Local Panciu. Prin intermediul acestei societăţi, primarul Iulian Nica ar derulat o serie de ilegalităţi care au condus la un prejudiciu estimat la peste 300.000 de euro.
Potrivit anchetatorilor, fostul edil a pus la dispoziţia unei cunoscute firme din zonă un concasor şi un excavator, utilaje aflate în administrarea Primăriei.
Dacă în primul an societatea DUSPI a încasat chirii modice pentru cele două utilaje, ulterior acestea aproape că au fost abandonate către firma în cauză, care s-a folosit de ele fără nici un avantaj pentru primărie. Tot prin intermediul societăţii de salubritate s-ar fi făcut deconturi fictive de carburant, iar Iulian Nica s-ar fi folosit de oamenii societăţii în scopuri personale.
Iulian Nica a fost primar al oraşului Panciu din anul 2014 până în 2020, după ce au fost organizate alegeri parţiale, ca urmare a decesului fostului edil, Ion Petre. Anterior, acesta a fost viceprimar din anul 2008. Este nepotul europarlamentarului Dan Nica, și el originar tot din Panciu.