Primar din Vaslui, prins beat la volan. Avea și permisul suspendat pentru o abatere anterioară
0Primarul comunei vasluiene Vetrişoaia, Corneliu Stîngă, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea o maşină aflat sub influenţa alcoolului şi cu permisul suspendat pentru o abatere anterioară.
Edilul contestase în instanţă măsura suspendării permisului, dar a continuat să conducă fără a înştiinţa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui cu privire la demersul său.
„Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Huşi, din cadrul Poliţiei municipiului Huşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în comuna Vetrişoaia, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de către un bărbat de 39 de ani, din Vetrişoaia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că persoana depistată conducând autoturismul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiind condus la Spitalul Municipal Huşi, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
În acest caz a fost deschis dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi.
Edil din Timiș prins băut la volan
Un alt primar, de data aceasta din Timiș, a prins băut la volan pe 15 martie 2019. Într-o înregistrare video făcută la faţa locului se poate vedea că edilul este într-o avansată stare de ebrietate.
Primarul comunei timişene Parţa, Mihai Petricaş, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan.
Poliţiştii au fost sesizaţi de un cetăţean care l-a văzut pe primar fiind ajutat să se urce la volanul maşinii de serviciu după mai multe ore petrecute la un bar. În urma depistării sale în trafic, primarul, care era într-o avansată stare de ebrietate, a fost supus testării cu aparatul etilotest.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Timiş, în urma testării a ieşit la iveală faptul că edilul avea o alcoolemie de 0,72 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi l-au dus pe edil la spital pentru prelevarea probelor de sânge.
Întrebat ce a băut, primarul ar fi răspuns poliţiştilor că a băut o bere.