Două tinere au ajuns în spital din cauza unui şofer imprudent din Iaşi
0
Tinerele circulau regulamentar pe strada Domnească, dar au avut ghinionul să întâlnească un şofer iresponsabil din Iaşi, care nu le-a acordat prioritate. În urma impactului, maşina fetelor a ajuns într-un copac. Şi tinerele au ajuns la spital, dar cu răni uşoare.
Accidentul a fost provocat de un tânăr de 26 ani, din Iaşi, care în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării din municipiul Galaţi, ajungând la intersecţia cu strada Domnească, nu a respectat semnificaţia indicatorului cedează trecerea şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un copac, cei doi ocupanţi ai acestuia suferind leziuni uşoare. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri.