Demonstraţii de pictură în stilul Rembrandt ale pictorului Laurenţiu Popa în cadrul unui proiect unic la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala Gimnazială Nr.17 din Galaţi coordonează un proiect pilot: „Caravana Artelor Plastice”, unic la nivel naţional, dedicat anului omagial al satului românesc.

Sub penelul pictorului Laurenţiu Popa, 70 de copii din satele gălăţene vor beneficia de câteva demonstraţii de pictură în tehnica clar-obscur rembrandtiană.

Laurenţiu Popa (44 de ani) este un pictor gălăţean supranumit Rembrandt, după maestrul clar-obscurului, pentru măiestria cu care stăpâneşte această tehnică. Laurenţiu a creat şi o tehnică proprie de pictură, care se numeşte strat în strat, şi care i-a adus renumele la nivel naţional, dar mai ales internaţional.

Unul dintre portretele sale, intitulat „Bărbat cu pană“, este folosit şi astăzi ca subiect de examen la Şcoala de Arte din Galaţi pentru copiii care urmează cursurile instituţiei de învăţământ. A studiat la academia deschisă la Timişoara de cunosctul caricaturist Ştefan Popa-Popas, pictând până acum peste 600 de tablouri, care se regăsesc în special în colecţii private din ţară şi din străinătate.

Cei mai talentaţi copii vor participa la tabere de creaţie şi îşi vor expune lucrările în cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, pe data de 1 iunie 2019. Proiectul „Caravana Artelor Plastice” va avea ca finalitate un album omagial.

Imagine indisponibilă

FOTO Şcoala Gimnazială nr. 17 din Galaţi

Proiectul ”Caravana Artelor Plastice” se desfăşoară ca eveniment cultural-umanitar cu scop filantropic-caritabil, având sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi instituţiilor administrative din judeţul Galaţi. Prima întâlnire din cadrul proiectului, la care au participat 21 de copii, a avut loc la Protoieria Tg. Bujor, pe 26 martie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite