De ce continuă un proces de corupție, deși faptele s-au prescris. Explicația unui specialist în Drept Penal

0
Publicat:

Laurenţiu Seceleanu, fost director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi, este judecat pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, chiar dacă faptele s-au prescris de un an.

Laurențiu Seceleanu FOTO arhivă Adevărul
Laurențiu Seceleanu FOTO arhivă Adevărul

Tribunalul Cluj a stabilit un nedorit record în privinţa judecării unui dosar de corupţie. Procesul în care este judecat Laurenţiu Seceleanu, fost director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi, împlinește în scurt timp opt ani de când se află pe rolul instanţelor şi nu sunt semne că va fi finalizat prea curând.

Judecătorii au acordat peste 100 de termene de judecată, majoritatea fiind amânări pentru audierea martorilor și inculpaților, dar şi pentru administrarea probelor. Laurenţiu Seceleanu este judecat de Tribunalul Cluj pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, iar faptele s-au prescris deja.

Potrivit articolului 154 din Codul Penal, termenul de prescripție a răspunderii penale diferă în funcție de termenele de condamnare în care se încadrează infracțiunea comisă.

Un alt aspect extrem de important luat în considerare la prescrierea unei fapte penale este că termenul de prescripție începe să curgă în cazul infracțiunilor continue de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, cum este cea de care vorbim, de la data săvârșirii ultimului act infracțional.

Faptele pentru care a fost pus sub acuzare Laurențiu Seceleanu s-au încheiat în martie 2014, adică acum 9 ani.

Prescrierea faptei de luare de mită intervine după o perioadă de 8 ani. Articolul 154, litera c, spune că „8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.”

De ce achitare și nu prescriere

Prin urmare, se pune întrebarea de ce mai continuă un proces penal pe banii contribuabililor atât timp cât faptele s-au prescris, iar inculpații pot cere instanței să constate acest lucru și să scape de dosarul penal.

„Răspunsul este foarte simplu, în sensul în care se poate dispune achitarea. În teorie, dacă persoana în cauză nu dorește să se constate prescrierea faptelor, ci vrea să fie achitată, deci să arate că este nevinovată, în mod firesc poate cere continuarea procesului penal. Rămâne astfel la aprecierea instanței: fie o achită pentru că nu se susține acuzația, fie constată prescripția”, a explicat Sergiu Bogdan, avocat și profesor de Drept Penal la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, pentru „Adevărul”.

Specialistul în Drept Penal scoate în evidență și o altă nuanță, care scapă de multe ori din vedere când se scrie despre prescrierea unei fapte penale.

„Poți fi obligat pe latură civilă să restitui prejudiciul chiar dacă s-a prescris răspunderea penală. Într-un asemenea caz se dispune confiscarea sumei. Judecătorul este chiar obligat să facă acest lucru dacă el constată că există un prejudiciu”, spune avocatul Sergiu Bogdan.

În cazul de față, mita pe care ar fi primit-o Laurențiu Seceleanu este de 105.665 de lei, potrivit procurorilor anticorupție, bani pe care acesta poate fi obligat să îi restituie, chiar dacă instanța ar constata prescrierea faptelor. Situația se schimbă însă dacă judecătorii îl achită, caz în care nu va mai trebuie să returneze nici măcar un leu.

Soţia fostului director CFR, angajată fictiv

Potrivit DNA, „în perioada martie 2013 - martie 2014, inculpatul Adrian Ştefan, director de infrastructură al S.C. Transferoviar Grup S.A. Cluj Napoca, a dat cu titlu de mită, în mai multe rânduri, suma totală de 105.665 lei, inculpatului Laurenţiu Seceleanu, director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi (denumită anterior C.R.E.I.R. Galaţi), din cadrul Companiei Naţionale CFR SA, pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele economice ale S.C. Transferoviar Grup S.A. Cluj Napoca”.

Remiterea sumelor de bani a fost efectuată atât în numerar, cât şi disimulat, prin decontarea de către SC Transferoviar Grup SA Cluj Napoca a unor facturi fictive emise de o societate comercială administrată de Florin Andrei Ştefan sau prin angajarea fictivă în muncă a Lilianei Luţa Seceleanu, soţia directorului C.R.E.I.R. Galaţi, susţin procurorii anticorupţie.

Oamenii legii au stabilit traseul banilor, remiterea mitei de către Adrian Ştefan fiind efectuată cu complicitatea lui Călin Mitică, Liliana Luţa Seceleanu şi Florin Andrei Ştefan. Astfel, Călin Mitică a aprobat remiterea a 22 de tranşe de mită şi a justificat scoaterea unor sume de bani din patrimoniul S.C. Transferoviar Grup S.A. (remise lui Laurenţiu Seceleanu), prin justificarea fictivă a încasării unor dividende.

Servicii fictive decontate de S.C. Transferoviar Grup  S.A.

Pe 29 octombrie 2013 şi 10 decembrie 2013, Adrian Ştefan i-a remis lui Laurenţiu Seceleanu, direct sau prin intermediar, sumele de 20.000 lei şi 25.000 lei, în scopul menţionat anterior, au stabilit anchetatorii.

În perioada martie 2013 - martie 2014, S.C. Transferoviar Grup S.A. Cluj Napoca i-a plătit Lilianei Luţa Seceleanu (soţia lui Laurenţiu Seceleanu) suma totală de 17.085 de lei, fără ca aceasta să presteze vreo activitate reală în folosul pretinsului „angajator”, potrivit procurorilor anticorupție.

În cursul anului 2013,  Florin Andrei Ştefan a emis nouă facturi, în valoare totală de 43.580 lei, pentru prestarea unor servicii fictive, care au fost decontate prin circuit bancar de S.C. Transferoviar Grup  S.A., destinatarul real al sumelor de bani fiind Laurenţiu Seceleanu. Procurorii anticorupţie au pus sechestru pe mai multe imobile şi sume de bani ale persoanelor puse sub inculpare în dosar. 

Curtea de Apel Galaţi l-a achitat printr-o decizie definitivă, pe 27 ianuarie 2021, pe Laurenţiu Seceleanu, într-un alt dosar de corupție, unde fusese acuzat de abuz în serviu, instigare la fals intelectual şi instigare la uz de fals. 

Alături de acesta au fost achitate alte două persoane, Sergiu Petrică şi Iordan Valentin Bujeniţă, pentru fals intelectual şi uz de fals.  

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite