Cum ne dă viaţa peste cap starea de confuzie. Produce 30 de boli fizice, afectează memoria şi concentrarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instalarea stării de confuzie afectează sistemul imunitar, făcând organismul vulnerabil la îmbolnăvire. Cei afectaţi devin agitaţi şi stresaţi, au dificultăţi serioase în a se concentra şi nu mai sunt deloc productivi la locul de muncă.

Pentru a înţelege cât de mult ne poate afecta confuzia, este necesar să înţelegem mai întâi ce este aceasta. Confuzia este o stare patologică caracterizată prin tulburări de percepţie, orientare, raţionament şi memorie.

Aceasta se manifestă prin toate cele cinci canale de comunicare cu exteriorul pe care le avem, respectiv miros, gust, simţ tactil, auz şi văz. ”Confuzia poate fi atât exterioară, cât şi interioară. Informaţiile contradictorii pe care o persoană le primeşte pot crea o confuzie exterioară, de pildă. Confuzia se poate manifesta pe o perioadă scurtă de timp sau într-un interval mai lung, iar în acest ultim caz situaţia este delicată pentru că poate conduce la o serie de dezechilibre, inclusiv la nivel fizic”, explică psihologul Stelian Chivu.

Confuzia are mai multe etape. Într-o primă fază apare confuzia incipientă, care se poate manifesta la oricine, ne confruntăm apoi cu confuzia medie, iar în final avem de-a face cu o confuzie cronică, care conduce la probleme serioase la nivel mental, emoţional şi fizic.

Când o persoană este confuză, nu se poate gândi clar şi rapid la ceva anume. Mintea îi joacă feste şi sare de la o situaţie la alta. Pe acest fond, apare dezorientarea şi scade extrem de mult capacitatea de concentrare. Persoana în cauză nu mai este coerentă şi devine incapabilă să ia decizii.

”Starea de confuzie o aduce în postura de a se întreba cum a ajuns într-o anumită situaţie şi ce va face. O astfel de persoană va pierde foarte multă vitalitate. Este ca şi cum ar avea o rană şi ar pierde mult sânge, dar fără să ştie, pentru că nu este conştientă de acest lucru”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Cauzele confuziei

Pe acest fond scade mult imunitatea, făcând vulnerabil organismul la îmbolnăvire. Practic, aşa cum acţionează viruşii fizici, în aceeaşi manieră se manifestă şi viruşii mentali şi emoţionali în cazul persoanelor confuze.

”Confuzia care se manifestă pe o perioadă medie conduce la agitaţie. Acest lucru se întâmplă când o persoană nu ştie ce decizie să ia, în ce direcţie să îşi canalizeze energia. Gradual se acumulează şi stresul, scade concentrarea, iar productivitatea la locul de muncă are serios de suferit”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Cauzele confuziei sunt numeroase, acestea putând fi cauze mentale, cum sunt, de pildă, informaţiile contradictorii, cauze emoţionale, cum ar fi starea emoţională pe care unii dintre noi o încearcă înainte să primească rezultatele la analize, şi cauze fizice, cum este scăderea glicemiei sau lipsa unei oxigenări corespunzătoare a creierului, care pot conduce la o astfel de stare. La toate acestea se adaugă lipsa odihnei, consumul de alcool, medicamente şi substanţe psihotrope.

”Până în prezent, specialiştii au identificat nu mai puţin de 30 de boli fizice care sunt generate de confuzie. Atunci când o persoană simte o stare de confuzie în legătură cu o anumită problemă, este recomandat să se pună în mişcare. Asta înseamnă să meargă la plimbare, să facă exerciţii fizice, să meargă pe bicicletă, pentru că o modalitate pentru a ieşi din starea de confuzie este să faci ceva fizic. Făcând asta, se decuplează atenţia de pe starea de confuzie şi se cuplează pe corpul fizic”, ţine să precizeze psihologul Stelian Chivu.

Relaxare şi detaşare, căi simple de vindecare

Următorul pas este să ne punem câteva întrebări. De pildă, de ce mă simt confuz? De unde a venit această stare? Odată identificată cauza, este recomandat să înlocuim această stare cu una pozitivă. Confuzia poate fi şi spirituală şi este generată de tot soiul de credinţe şi informaţii, la care cel în cauză nu ştie cum să se raporteze. De pildă, cred sau nu în reîncarnare?

”Într-o astfel de situaţie, este necesar ca un astfel de subiect să fie parcat, ca să spun aşa, într-o zonă a minţii până când obţinem suficiente informaţii ca să îl acceptăm sau, dimpotrivă, să îl respingem”, punctează psihologul Stelian Chivu. Ieşirile în natură sunt un remediu excelent pentru ieşirea din starea de confuzie. Evitarea ştirlor negative ajută, de asemenea, la evitarea instalării confuziei.  

Relaxarea mentală se instalează fie prin rostirea unei rugăciuni, fie prin citirea unei cărţi, gătit sau ascultarea muzicii preferate. Confuzia dispare şi prin amplificarea voinţei, care se poate realiza prin repetarea unor programe mentale, de genul ”sunt hotărât” sau ”sunt puternic”.

Detaşarea este o altă cale de a depăşi starea de confuzie. De pildă, aşteptăm o informaţie extrem de importantă, care ne amplifică ritmul cardiac şi generează confuzie, iar calea prin care scăpăm de această stare este să ne detaşăm prin iniţierea unei activităţi, cum ar fi să facem curat în casă.

”Sunt situaţii în care, indiferent câte informaţii aş avea, nu ştiu ce decizie să iau. Va trebui să luăm o hotărâre oricum, bazându-ne pe intuiţie pentru că orice hotărâre este preferabilă stării de confuzie. Persoanele nehotărâte sunt cele mai periculoase pentru că, de regulă, iau cele mai proaste decizii, deoarece aşteaptă până în ultimul moment, fiind deci şi sub presiunea timpului. Sunt ca un vas fără port, fără destinaţie”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite