Copilul campion naţional la două materii din afara programei şcolare: astronomie şi şah. „Vreau să fiu tratat cu respect“

0
0
Campion la şah, Alexandru Dobrin este şi un împătimit al munţilor FOTO Arhiva personala
Campion la şah, Alexandru Dobrin este şi un împătimit al munţilor FOTO Arhiva personala

Ionuţ Alexandru Dobrin (15 ani), absolvent al clasei a IX-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi este dublu medaliat la Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică, şi-a adjudecat titlul de campion naţional la şah pe echipe, iar în prezent se situează pe locul 10 în clasamentul naţional al Federaţiei Române de Şah.

Ionuţ Alexandru Dobrin (15 ani) a devenit pasionat de astronomie în urmă cu doar un an şi jumătate datorită profesoarei sale de fizică, Lucia Popa, de la Şcoala 29 din Galaţi, unde a făcut gimnaziul, care l-a şi iniţiat în tainele acestei ştiinţe. „Vorbim de evoluţia în timp a stelelor, de miliarde de ani“, ne introduce puţin adolescentul în lumea fascinantă a astronomiei. Pasiunea este dublată de performanţă, dovada fiind cele două medalii pe care le-a obţinut la Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică.

De altfel, Ionuţ este proaspătul câştigător al medaliei de bronz în 2019, performanţă pe care a obţinut-o şi anul trecut, când era încă la gimnaziu. „Cel mai mult îmi place partea observaţională, îmi stârneşte cel mai mult interesul pentru că este cea mai spectaculoasă: pot să observ cu telescopul obiecte din spaţiul îndepărtat, adică o multitudine de stele foarte frumoase“, ne explică Ionuţ.

Ne mărturiseşte că se simte norocos pentru că are şansa de a locui într-un oraş care are un telescop performant, la Observatorul Astronomic de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi.

„Astronomia m-a ajutat să înţeleg mai bine fizica”

„Astronomia mi-a dezvoltat gândirea logică. Poate părea ciudat, dar astronomia se îmbină foarte bine cu fizica, iar pe mine astronomia m-a ajutat să înţeleg mai bine fizica. La clasă, pentru mine erau doar nişte formule trântite acolo, la fizică, dar după ce am început să studiez astronomia, am înţeles cum s-a ajuns la acele formule. De pildă, Galileo Galilei a scris într-una dintre cărţile sale formula atracţiei gravitaţionale, iar la fizică am rezolvat cu ea nişte probleme, pe când la astronomie noi am şi dedus-o, adică am realizat efectiv cum a văzut Galilei această formulă. De pildă, el a observat sateliţii lui Jupiter şi a constatat că îşi modifică poziţia constant, deducând că aceştia gravitează în jurul planetei“, ne explică Ionuţ conexiunea dintre fizică şi astronomie.

Al zecelea mic şahist din România

Tânărul olimpic este pasionat în egală măsură şi de fizică, matematică şi de informatică, materii la care a participat deocamdată la olimpiadele judeţene. Dar are şi o adevărată fascinaţie: şahul, jocul minţii, pe care îl practică de ani buni.

În urmă cu doi ani, Ionuţ a devenit campion naţional pe echipe, la categoria de vârstă 14 ani, iar la individual, cea mai bună clasare a sa la competiţia naţională este locul al cincilea, în condiţiile în care a concurat cu mii de şahişti talentaţi din întreaga ţară. În acest moment se situează pe locul 10 în clasamentul naţional al Federaţiei Române de Şah, la categoria de vârstă sub 16 ani, o performanţă deloc de neglijat.

„Elevii ar trebui să lucreze în echipă”

Olimpicul are un punct de vedere ferm şi aplicat când vine vorba despre modul în care funcţionează actualmente sistemul de învăţământ.

„Şcoala vrea să existe competiţie între elevii unei clase şi asta mi se pare total greşit. Unii sunt pasionaţi de matematică şi de fizică, în timp ce altora le plac istoria şi geografia. Mi se pare normal ca toţi elevii dintr-o clasă să colaboreze, iar competiţia să existe între clasele de la un  liceu sau poate între licee“, ţine să puncteze Ionuţ Alexandru Dobrin.

În opinia lui, elevii ar trebui să fie pregătiţi la şcoală pentru a lucra în echipă, considerând că astfel vor reuşi să se adapteze mai uşor în momentul angajării, în special cei care vor alege să o facă în străinătate, unde individualismul este descurajat. În egală măsură, crede că adolescenţii sunt bombardaţi cu prea multă teorie, când accentul ar trebui pus în primul rând pe practică.

Alexandru Ionuţ Dobrin împreună cu câţiva dintre membrii echipei de Astronomie a României FOTO Arhiva personală

Alexandru Ionuţ Dobrin împreună cu câţiva dintre membrii echipei de Astronomie a României FOTO Arhiva personală

„La astronomie, în şcolile din străinătate, se lucrează mai mult pe softuri, pe programe special concepute ca elevii să înţeleagă cum se petrece un fenomen sau altul. Este mult mai bine aşa decât să ni se spună să aplicăm o formulă şi apoi să vedem ce iese. Prin urmare, trebuie să facem mai multă practică, să fie realizate mai multe laboratoare performante“, enumeră olimpicul câteva dintre lucrurile care ar trebui schimbate în învăţământ.

Când vine vorba de profesori, are numai cuvinte de laudă. Consideră că mulţi dascăli au învăţat să vină relaxaţi la clasă, transmiţându-le şi elevilor această stare şi facilitând interacţiunea elev-profesor.

„Îmi amintesc că la gimnaziu atmosfera în clasă era foarte serioasă, chiar la fiecare materie“, susţine Ionuţ. O mare parte a performanţelor sale de la astronomie se datorează dascălilor care îl pregătesc şi ne mărturiseşte că s-a simţit extraordinar în momentul în care profesorii au trecut de la apelative de genul „copile“ la „tipule“ sau „omule“.

„Vreau doar să fiu tratat cu respect”

Dacă ar fi să aleagă acum, Ionuţ ar înclina balanţa pentru a pleca în străinătate după absolvire, pentru că ar avea mai multe şanse la angajare, în special pe domeniul de nişă pe care şi l-a ales. Nu exclude însă o revenire în România la un moment dat şi mai presus de orice, preţuieşte un singur lucru: „Aici am familia, prietenii, ar fi foarte bine să mă întorc, însă dacă o fac, vreau doar să fiu tratat cu respect. Asta e tot ce cer“, ne mărturiseşte olimpicul.

După absolvire, intenţionează să urmeze o carieră ca astronom la un observator astronomic şi să împărtăşească pasiunea lui şi tinerilor care vin din urmă.

„Cred că viaţa este un eşec dacă faci un lucru şi nu îl faci cu pasiune. Pe mine mă impulsionează dorinţa de cunoaştere. Omul din cele mai vechi timpuri a dorit să ştie ce îl înconjoară. De pildă, de ce nu putem să depăşim viteza luminii? Există mai multe universuri? Nu sunt întrebări la care să răspunzi în câteva minute, ci poate în câteva sute sau mii de ani, iar asta mă atrage la astronomie. Prin ştiinţă putem debloca bariere inimaginabile“, conchide Ionuţ.

„Fabrică“ de olimpici la Galaţi

Profesoara de fizică de la clasă a lui Ionuţ Alexandru Dobrin, cea care l-a ajutat să exploreze astronomia şi astrofizica, materii care nu se studiază în mod normal la şcoală, pentru că nu se regăseşte în programa şcolară, a pregătit mai mulţi elevi care au obţinut rezultate notabile la competiţii.

Daria Hărăbor, elevă tot la Colegiul Naţional „Vasile Alecsadri“ din Galaţi, a câştigat aurul anul trecut la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, iar în acest an s-a calificat din nou la competiţia internaţională, după ce şi-a adjudecat, încă o dată, faza naţională a competiţiei.

Galaţi


Ultimele știri
Cele mai citite