CFR a suplimentat trenurile pe relaţia Galaţi-Constanţa în preajma zilei de 1 mai
0În perioada 28 aprilie - 2 mai, 10 trenuri spre şi dinspre Constanţa îşi vor prelungi traseul până la Mangalia, iar alte 7 trenuri vor circula suplimentar pentru a face faţă fluxului mare de călători care îşi anunţă prezenţa la malul mării.
Iată programul trenurilor ce vor circula pe relaţia Galaţi Constanţa în această perioadă:
în zilele de 28, 29, 30 aprilie şi 1 mai, trenul accelerat 1872/-1 circulă suplimentar pe relaţia Galaţi (plecare 06.50) - Constanţa (sosire 10.58);
» în zilele de 28, 29, 30 aprilie şi 1 mai, trenul accelerat 1871/-2 circulă suplimentar pe relaţia Constanţa (plecare 17.30) - Galaţi (sosire 22.16).
Vor fi suplimentate cu vagoane trenurile:
» În perioada 29 aprilie - 2 mai 2011, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu vagoane, pe cele mai importante relaţii: cu plecare din/către Bucureşti Nord către/din Timişoara, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Braşov, Oradea, Cluj Napoca, Deva, Târgu Mureş, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Galaţi, Constanţa.
Programul agenţiilor de voiaj CFR
» în data de 1 mai, agenţiile sunt închise.
» începând cu data de 2 mai 2011, agenţia de voiaj CFR din Mamaia va fi redeschisă, având program de lucru cu pubicul de luni - vineri, între orele 8.00 şi 15.30.
» de la data de 1 aprilie 2011, s-a redeschis agenţia de voiaj CFR din Eforie Nord, având program de lucru cu publicul de luni - vineri, între orele 08.30 - 16.00.
Oferte pentru călători
Călătorii pot beneficia de ofertele comerciale prin care se acordă reduceri la transportul feroviar, astfel:
» „Minigrup 2 - 5" este destinată celor călătoresc în grupuri mici (de 2 - 5 persoane) şi este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între 10% şi 25 %;
» „Cartea VSD" (vineri, sâmbătă, duminică) valabilă în week-end, cu reduceri între 25% şi 60%;
» „Călătoria dus-întors" cu o reducere de 10%.
Pentru a evita aglomeraţiile de la casele de bilete din ajunul Sărbătorilor, călătorii sunt sfătuiţi să-şi procure din timp legitimaţiile de călătorie. Acestea se pot cumpăra cu anticipaţie beneficiind de o reducere între 5 - 13%, pentru orice destinaţii şi ranguri de tren de la toate staţiile şi agenţiile de voiaj CFR, on-line de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau de la distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism), de la automatele de vânzare din staţiile CFR şi de la terminalele de plăţi electronice Zebrapay.























































