Cercetătorii de la Universitatea din Galaţi lucrează la un dispozitiv de detecţie a falsificării uleiurilor de măsline

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO UGAL
FOTO UGAL

Dispozitivul va fi brevetat şi ar putea fi un instrument foarte util pentru cei care controlează calitatea alimentelor în supermarketuri sau în instituţiile care se ocupă de protecţia consumatorilor.

„Noi biosenzori şi instrumente inteligente pentru detecţia ultrasensibilă a falsificării uleiurilor de măsline” este titlul proiectului câştigat de prof. univ. dr. Constantin Apetrei de la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu, în cadrul Competiţiei Naţionale Proiecte de Cercetare Exploratorie pe 2020, pe domeniul Ştiinţe Inginereşti.

Ideea este rezultatul anilor de studiu pentru realizarea tezei de doctorat, finalizată în 2007, ocazie cu care profesorul gălăţean a avut posibilitatea să se specializeze în Spania în domeniul senzorilor pentru determinarea calităţii uleiurilor de măsline.

Atunci s-a familiarizat cu piaţa uleiurilor din ţările producătoare (Spania, Italia, Grecia) şi a văzut că există acest fenomen de falsificare (amestecare/diluare cu ulei din turte de măsline, ulei rafinat de măsline sau cu ulei de floarea-soarelui, porumb, soia, rapiţă).  

„În cadrul Proiectului, ne propunem, pe de o parte, să realizăm un studiu care va include modalităţi de falsificare a uleiului de măsline, iar pe de alta, să confecţionăm un sistem/aparat de detectare a falsificării uleiurilor de măsline, bazat pe analiza biosenzorilor. Dispozitivul, unic în Europa, va fi validat la nivel de laborator şi testat pe un număr suficient de mare de mostre comerciale”, a explicat prof. univ. dr. Constantin Apetrei, coordonatorul Proiectului.  

Echipa care va lucra la acest proiect este formată din şapte membri: prof. univ. dr. Constantin Apetrei, coordonatorul proiectului, cercetător dr. Elisabeta Irina Geană de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice din Râmnicu Vâlcea, prof. univ. dr. Irina Mirela Apetrei, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi, doi drd. în domeniul Chimie Alexandra -Virginia Bounegru şi Irina Georgiana Munteanu şi doi studenţi de la specializarea Chimie farmaceutică - Andreea Loredana Comănescu şi Andrei Daniel Geman.  

„Încercăm să realizăm noi biosenzori specifici pe bază de nanobiomateriale, pentru detecţia markerilor de puritate a uleiurilor de măsline, folosind detecţia electrochimică şi optică. Biosenzorii cu caracteristicile analitice optime vor fi integraţi într-un sistem multisenzor portabil. Pentru analiza datelor provenite de la biosenzori se vor folosi o serie de variabile selectate prin intermediul unor metode de pre-procesare. Vor fi dezvoltate instrumente inteligente bazate pe metode de recunoaştere a modelului, analize multivariate, metode de clasificare, reţele neuronale artificiale, machine learning, metode de regresie”, a mai explicat Apetrei.

Dispozitivul va fi brevetat şi ar putea fi un instrument foarte util pentru cei care controlează calitatea alimentelor - ca un fel de test rapid – folosit în supermarketuri sau în instituţiile care se ocupă de protecţia consumatorilor.

Constantin Apetrei este profesor la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu, în cadrul Departamentul de Chimie, Fizică şi Mediu, cu abilitare în chimie şi specializare în senzori şi biosenzori electrochimici pentru produse alimentare. Valoarea nerambursabilă a proiectului este de 1.198.011 lei. 

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Controale în toată ţara pentru a verifica dacă firmele aplică telemunca

Controalele în secţiile ATI ale spitalelor din judeţul Hunedoara au fost finalizate. Ce nereguli au fost descoperite

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite