Cele mai scârboase mâncăruri din lume. Multe dintre ele sunt interzise în majoritatea restaurantelor
0
Deşi toată lumea s-ar aştepta ca topul, realizat de cunoscutul expert culinar Andrew Zimmern, să fie dominat cu autoritate de preparate asiatice, de fapt mai bine de jumătate dintre mâncărurile tradiţionale nominalizate provin din Europa.
Cunoscut pentru apetenţa sa pentru mâncăruri neobişnuite (nu degeaba face una dintre cele mai cunoscute emisiuni de profil din lume, „Bizzare foods”, pe Travel Chanel), americanul Andrew Zimmern, a întocmit un soi de clasament al celor mai scârboase preparate de pe planetă.
Expertul culinar a făcut însă precizarea, deloc neimportantă, că a luat în considerare „afirmaţiile publicului”, şi nu propria opinie, deoarece pe majoritatea dintre mâncărurilor din listă le consideră cât se poate de delicioase.
„Unele arată neatractiv sau au un miros care te poate tulbura, însă gustul s-a dovedit, de fiecare dată, excelent. Nu poţi judeca o carte după cum arată coperta. Vă recomand să aplicaţi principiul şi în cazul mâncărurilor”, a scris Zimmern pe pagina sa de pe o reţea de socializare.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui top este acela că răstoarnă un pic prejudecata că asiaticii ar prepara cele mai scârboase mâncăruri din lume. De fapt, în topul lui Zimmern intră doar trei preparate din Asia, alături de unul nord-american şi nu mai puţin de şase din Europa.
Cele mai multe dintre mâncărurile prezentate aici nu pot fi servite decât în puţine restaurante din lume, de obicei în baza unor autorizaţii speciale. În rest, ele sunt mai degrabă preparate artizanale, parte a moştenirii culturale a unui popor sau a unei populaţii anume, fiind îndeobşte preparate şi servite de gurmanzi în propria gospodărie.
„Casu Marzu”, caşcavalul cu viermi vii
Sortimentul de caşcaval „Casu Marzu” (sau „formaggio marcio” ) este de origine Italiană, mai precis din Sardinia şi este renumit pentru că are în componenţă insecte vii.
În limba sardă „Casu Marzu” înseamnă „brânză putrezită”, iar caşcavalul trece dincolo de stadiul tipic de fermentare, uneori fiind chiar în stare de descompunere. Fermentarea are loc cu ajutorul acţiunii digestive a larvelor muştelor de caşcaval, care sunt introduse în mod voit, producând astfel descompunerea grăsimilor.
Consistenţa acestui fel de caşcaval este moale, uneori scurgându-se la tăiere, iar mirosul este pătrunzător, greu de suportat de cei cu stomacul sensibil.
„Escamoles” din larve de furnică
Larvele de furnici folosite la acest preparat special sunt din specia „Liometopum” şi sunt considerate de către gurmanzi ca fiind „caviarul insectelor”.
Aşa arată Escamoles de larve FOTO Kfetele.ro
Această delicatesă mexicană se prepară prin prăjire şi este servită sub formă de taco (o tortilla cu diverse umpluturi). Oarecum surprinzător, escamoles au, potrivit lui Zimmern, un gust asemănător untului şi consistenţa unei brânze telemea.
Rakfisk – peşte împuţit clătit cu bere
Este o delicatesă norvegiană la care se foloseşte păstrăv sau somon, dar merge şi un hering. Peştii sunt săraţi din abundenţă şi apoi sunt lăsaţi la fermentat circa trei luni, răstimp în care se usucă (e un soi de mumificare).
Înainte de a fi consumaţi (în stare crudă, desigur), se clătesc cu bere sau cu lichior de cartofi. În Norvegia se consumă anual peste 500 de tone de rakfisk.
Lutefisk - peşte ţinut în leşie şi apoi fiert în unt
Din punct de vedere istoric, „lutefisk” era principala hrană a nordicilor pe timpul iernii (dar nu numai), dat fiind că are o durată de conservare foarte mare.
Aşa arată Lutefisk FOTO willistonherald.com
Delicatesa este specifică ţărilor din nordul Europei (Norvegia, Suedia, Danemarca şi Finlanda) şi se prepară simplu: cod sau merluciu sărat şi uscat la soare câteva săptămâni, apoi acoperit de leşie şi, pentru consum, spălat cu apă rece şi fiert în unt. Uneori are, se pare, mirosul gunoiului fermentat.
Kiviak – păsări fermentate în burtă de focă
Deşi este o delicatesă din Groenlanda, s-a răspândiţi în toată Scandinavia, dar şi în Alaska. Este făcută din nişte păsări micuţe, denumite auk, care sunt folosite cu tot cu pene şi cu maţe.
Se prind ca fluturii, cu plasa, după care le este rupt capul şi sunt puse la fermentat în burta unei foci. Foca este mai apoi îngropată în pământ şi lăsată aşa cel puţin trei luni.
Se prepară prin fierbere (cu multe mirodenii) şi sunt, zice Zimmern, foarte gustoase, condiţia de bază fiind aceea de a nu fi prin preajma cratiţei în timpul gătirii, deoarece mirosul este pestilenţial.
Surstromming – hering fermentat cu tot cu maţe
Surstromming este o specialitate din nordul Suediei şi se bazează pe hering lăsat să fermenteze luni de zile în recipiente imense, după care se baga în conserve şi se mai păstrează la fermentat încă un an.
Aşa arată celebrul Surstromming din Suedia FOTO willistonherald.com
Peştele este pus la fermentat proaspăt, cu tot cu intestine (i se taie doar capul), iar la final, la deschiderea conservei, presiunea din interior dă impresia că ai deschis o sticlă de suc gazos, bine agitată.
Mirosul este cumplit (cei mai mulţi suedezi consumă acest peşte în locuri deschise, nu în locuinţă, pentru ca mirosul să se risipească mai uşor), însă gustul este, după renumitul gastronom american, de-a dreptul divin. Surstromming este atât de apreciat de suedezi, încât are chiar şi un muzeu.
Brânză tofu cu gust de fecale
Andrew Zimmern recunoaşte că ar fi aşezat fără să ezite pe locul 1 această mâncare într-un top personal al celor mai scârboase mâncăruri. Nu de alta, dar a fost unul dintre foarte puţinele lucruri pe care nu a reuşit să le înghită.
El este comercializat pe pieţele din China, Taiwan şi sud-estul Asiei şi este făcut din lapte de soia fermentat, carne, legume şi, uneori, fructe de mare, toate puse la saramură, deseori infestată cu viermi.
Zimmern zice că ar avea gust de gunoi sau fecale şi nu avem niciun motiv să-l contrazicem.
Hakarl – rechin cu gust de urină
Celebrul bucătar Anthony Bourdain a numit acest preparat islandez „cel mai dezgustător şi mai groaznic lucru”. Această remarcă se poate datora faptului că această carne provine de la o specie de rechin din Groenlanda, rechinul somnoros, care este atât de bogată în acid uric încât nu se poate consuma fără ca această carne să fie tratată timp de şase–opt săptămâni.
Hakarl are un miros înţepător de amoniac şi un gust asemănător cu brânza îmbibată în aceeaşi substanţă. Face parte din o selecţie de mâncăruri tradiţionale islandeze servită în mijlocul iernii.
Hasma – desertul din trompe uterine de broască
Poate că aţi încercat unul dintre preparatele consacrate ale Chinei, picioare de broască, dar cu siguranţă nu aţi mâncat „Hasma”.
Aşa arată Hasma FOTO willistonherald.com
În esenţă este vorba despre un desert specific chinezesc şi este făcut din ţesutul gras uscat din jurul trompelor uterine ale broaştelor asiatice de iarbă. „Gustul este delicat, profund, diferit, dar nu respingător”, îl caracterizează Zimmern.
Balut – preparatul din ouă clocite
Balut sau „învelit”, în malaeză, este un ou fertilizat de gâscă, de raţă sau de găină, cu un embrion aproape dezvoltat în interior, fiert şi consumat în coajă. În Filipine, China sau Vietnam, acest preparat este considerat o delicatesă, dar şi un afrodisiac.
Aşa arată celebrul Balut asiatic FOTO willistonherald.com
Este o mâncare cu un conţinut ridicat de proteine, fiind servit împreună cu bere. Ouăle sunt apreciate pentru gustul şi textura lor, iar lichidul ce înconjoară embrionul este sorbit de consumatori înainte ca să fie înlăturată coaja. În Filipine, acest preparat a intrat în rândul mâncărurilor alese, fiind consumat şi în restaurante. În China există o mâncare asemănătoare, numită „maoden”.
Vă mai recomandăm şi:
Cum ajungem să mâncăm fără să ştim extracte din gândaci morţi sau din glande de castor
Se încarcă comentariile...
