Campioana României, Oţelul Galaţi, este foarte aproape de a se despărţi de Dorinel Munteanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al FC Oţelul, Marius Stan, a confirmat că au intrat în impas negocierile pentru prelungirea contractului cu antrenorul care a câştigat primul titlu de campioană din istoria Galaţiului . Problemele sunt generate de suma pe care o cere Dorinel Munteanu.

„Sunt sub 50 la sută şanse ca Dorinel să rămână. Are pretenţii de Bundesliga, uită că trăim în România. Cred că Dorinel încearcă să obţină mai mult decât e cazul acum, dar asta e problema noastră, până la urmă. Pe noi ca şi club ne cunoaşte, ştie că nu suntem foarte darnici la capitolul salarii. Ştim pe ce ne bazăm. Nu vom investi în salarii, ci în infrastructură, pentru că avem nevoie. Nimeni nu e de neînlocuit, e doar o senzaţie. Oţelul poate merge mai departe şi fără Dorinel Munteanu şi fără Marius Stan, nu e asta o problemă", a declarat Marius Stan.


Conducătorul grupării campioane a adăugat că nu a avut o discuţie directă cu antrenorul ci a negociat prin intermediul impresarilor acestuia.

„Dorinel Munteanu mi-a făcut o aroganţă, trimiţându-mi impresarii pe cap. Acum doreşte să negociem prin intermediul impresarilor, dar nu sunt de acord să discut cu agenţii, ci direct, aşa cum am făcut-o şi în ultimii doi ani. Ultima dată am vorbit cu el înainte să plece, după petrecerea pe care am avut-o. Nu cred că are alte oferte. Până se termină vacanţa trebuie să ne înţelegem. Pe 10 iunie, lotul se va reuni sub bagheta unui antrenor. Este posibil să discutăm şi cu alţi antrenori, dacă nu ne vom înţelege cu Dorinel Munteanu", a mai precizat Marius Stan


Dorinel Munteanu, care se află în Germania şi urma să plece astăzi în vacanţă cu familia sa, a declarat că încă speră să se ajungă la un acord, Oţelul reprezentând în continuare prima sa opţiune.


Nu s-a finalizat prelungirea contractului cu Oţelul, încă mai sunt discuţii pe această temă, eu îmi doresc să continui la Galaţi, bineînţeles. Într-o negociere sunt mai multe lucruri de care trebuie să se ţină cont. Ca să facem performanţă, trebuie să se îndeplinească mai multe cerinţe. Sigur, ce am realizat trebuie şi recompensat. Probabil că vom avea o finalitate în următoarele zile. Vreau să continui ce am făcut la Galaţi, însă continuarea mea nu depinde de mine. Eu am anunţat că sunt patru jucători pe care vrem să îi transferăm. Nu am discutat cu ei, pentru că nu are rost, atât timp cât încă nu mi-am prelungit contractul. Conform cuvântului pe care l-am discutat cu domnul preşedinte, prima opţiune pentru mine este Galaţiul. Vom vedea dacă voi continua aici. Eu sper că sunt mai mult de 90% şanse să continui. Conducerea decide, dar nu ştiu de ce s-a întârziat. Când am spus că vreau o performanţă mai mare decât a Urziceniului în Liga Campionilor, înseamnă că mi-am făcut şi eu nişte planuri să abordez viitorul sezon, atât în Ligă Campionilor, cât şi în campionat, cu Oţelul Galaţi", a declarat Dorinel Munteanu la Sport Total FM.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite