Au crezut că au dat lovitura, dar până la urmă au ajuns după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi a depistat ieri, pe strada Regiment 11 Siret, în jurul orei 01.00, doi tineri de 25 de ani şi un minor în vârstă de 17 ani, care la vederea poliţiştilor au încercat să fugă. Oamenii legii au aflat ulterior că tinerii tocmai spărseseră o maşină.

Cei trei au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul secţiei, poliţiştii stabilind că aceştia, în timpul nopţii, au spart geamul unui autoturism şi au sustras din interior un aparat foto digital, un GPS şi un inversor auto. Asupra unuia dintre cei doi tineri de 25 ani poliţiştii au găsit un cuţit cu lamă metalică.

Prejudiciul cauzat se ridică la suma de 3000 lei, fiind recuperate bunuri în valoare de 2500 lei.

„În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi port fără drept de obiecte periculoase. Cei trei au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţului Galaţi, Cristina Tatulici.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite