APDM Galaţi poate fi listată la Bursă până în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a aprobat, ieri, un proiect de lege privind prelungirea termenului limită de începere a procedurilor de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a unor pachete de acţiuni de 5% din capitalul unor companii din subordinea Ministerului Transporturilor, până la 31 decembrie 2012, informează Mediafax.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 57 de voturi "pentru", 41 de voturi "împotriva" si trei abţineri.

Conform secretarului de stat din MTI Eusebiu Pistru, fac obiectul actului normativ companiile Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi, Aeroporturi Bucureşti, Aeroportul Băneasa, Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile Galaţi, şi Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente a fost dezbătut de Senat în calitate de primă cameră sesizată.

Listarea la bursă a 5% din capitalul unor companii este un proiect mai vechi al Ministerului Transporturilor. Instituţia a anunţat însă că va amâna cu caţiva ani operaţiunea, din cauza crizei financiare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite