Anchetă penală cu privire la insolvenţa unei firme din Galaţi. Suspiciuni de fals şi uz de fals cu complici din Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miza operaţiunii este o creanţă în valoare de 1.192.406 lei (circa 265.000 de euro), a cărei executare era perimată şi prescrisă si care a fost introdusă în masa credală printr-o procedură dubioasă, susceptibilă de fals si uz de fals.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi anchetează modul cum o serie de documente din dosarul de insolvenţă al Agromec SA Berheci (nr. 8972/121/2012) au fost instrumentate şi posibil falsificate pentru a introduce în masa credală o datorie de circa 265.000 de euro a cărei executare era deja perimată şi prescrisă.

Anchetatorii încearcă să elucideze în ce măsură este întemeiată suspiciunea că actele procedurale ar fi fost „aranjate” de o serie  suspecţi printre care se numără şi câţiva de angajaţi ai Tribunalului Galaţi, scopul fiind acela de a obţine în mod ilegal participarea la masa credală constituită în cazul insolvenţei Agromec Berheci SA.

De la ce a pornit totul

Insolvenţa Agromec Berheci SA a fost declanşată la solicitarea Fiscului, în urma unui adevărat scandal juridic, în care instanţele de judecată au dat dovadă de o inconsecvenţă  controversată. 

După ce, în prima fază, judecătorii au constatat (printr-o decizie definitivă si irevocabilă: nr. 1335/2009, a Curţii de Apel Galaţi) faptul că societatea amintită este într-o situaţie delicată din motive de forţă majoră, motiv pentru care au exonerat-o de răspundere pe perioada 2003-2009, ulterior lucrurile s-au complicat subit pe măsură ce dosarul de insolvenţă avansa.

S-a ajuns astfel, printr-un tertip juridic, ca pretenţiile Fiscului să fi majorate substanţial, calculându-se majorări şi pentru perioada considerată ca fiind atinsă de forţa majoră, încălcându-se astfel puterea lucrului judecat. De altfel, cauza este încă în curs de judecată, aşa că nu intrăm în detalii.

În paralel cu acestă procedură, firma Agromec Berheci SA a avut în derulare şi un litigiu financiar cu cetăţenii germani Freifrau Aurora Von Flondor si Nikolaus Freiherr Von Flondor, în urma unei afaceri cu final nefericit. Litigiul s-a soldat cu o decizie civilă ce a fost pusă în aplicare printr-un act de executare silită ce a fost contestat de Agromec, iar pe parcursul acestui litigiu a intervenit, după cum se menţionează în mai multe documente procedurale din dosarele nr. 5926/324/2010 si nr. 10375/121/2010, perimarea acesteia.

Jocul de-a termenele

În mod normal, chiar şi cu executarea silită perimată, cei doi cetăţeni germani (care sunt reprezentaţi de avocatul Dănuţ Artene, fost judecător la Tribunalul si la Curtea de Apel Galaţi) ar fi avut posibilitatea să se înscrie la masa credală a Agromec Berheci SA. Însă nu au făcut-o. Cel puţin nu în termenul legal.

După cum afirmă administratorul judiciar Laura Creţu (într-un document depus la Tribunalul Galaţi (dosar nr. 8972/121/2012), „deschiderea procedurii de insolvenţă a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 13458 din 17 iulie 2014 (...), iar tabelul preliminar al creantelor debitoarei a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 15341 din 29 august 2014, dată de la care curge termenul pentru înregistrarea contestaţiilor împotriva acestuia”.

Conform Legii nr. 85/2014, acest termen este de sapte zile, ceea ce înseamnă că o contestatie putea fi admisibilă legal dacă ar fi fost înaintată instanţei până la data de 5 septembrie 2014. Ceea ce nu s-a întâmplat, dat fiind că solicitarea de înscriere la masa credală s-a făcut, potrivit actelor din dosar, la 5 octombrie, fiind comunicată creditorilor, de către administratorul judiciar Laura Creţu (care a şi respins cererea) de-abia pe 15 noiembrie.

De altfel, lucrurile devin extrem de bizare de aici încolo, căci între reprezentantul celor doi cetăteni germani, prin reprezentantul acestora, avocatul Dănuţ Artene, şi reprezentanţii SC Agromec Berheci SA  există divergente masive de opinie. Mai exact, avocatul Dănuţ Artene susţine că a depus contestaţia  la instanţă în 23 noiembrie 2015 (termenul fiind oricum contestat de partea adversă) deoarece Freifrau Aurora Von Flondor si Nikolaus Freiherr Von Flondor nu ar fi fost informaţi legal asupra insolvenţei Agromec Berheci SA, ca urmare termenul stabilit de lege nu li se aplică.

image

Dovada că Von Flondor fusese înştiinţat despre insolvenţă încă din 2014 FOTO C Crângan

Afirmaţia avocatului este contrazisă însă de acţionarul majoritar Ion Banu. „În intervalul de timp 11 decembrie 2014-26 martie 2015, Freifrau Aurora Von Flondor si Nikolaus Freiherr Von Flondor, precum şi de avocatul Dănuţ Artene au fost notificaţi cu privire la starea de insolvenţă a Agromec de nu mai puţin de 24 de ori. Avem toate dovezile de transmitere, făcute chiar de către instanţă, în acest sens”, ne-a declarat Ion Banu, care ne-a pus la dispoziţie toate notificările amintite, cu confirmarea de primire a comunicărilor.

image

Dovada îndeplinirii procedurii de citare în cazul Flondor versus Agromec FOTO C Crângan

De altfel, având în vedere aceste lucruri, administratorul judiciar a respins solicitarea formulată de avocatul Artene, argumentând că este formulată tardiv. Mai mult decât atât, se argumentează şi că „se impunea respingerea cererii de admitere si ca urmarea a intervenţiei prescripţiei dreptului material la acţiune – motivat de faptul că titlul creditoarei este constituit de sentinţa comercială 1941/2006 a Tribunalului Galaţi, irevocabilă prin decizia 2118/4 iulie 2010, iar din 2010 şi până la momentul formulării cererii de înscriere la masa credală au trecut cei trei ani prevăzuţi de lege pentru executarea silită a obligaţiilor”.

Un aspect ciudat este legat de faptul că deşi aparent contestaţia legată de creanţă este depusă de avocatul Artene pe 23 noiembrie 2015, înregistrările sedinţelor de judecată (obţinute de acţionarul majoritar de la Tribunalul Galaţi şi puse la dispoziţia procurorilor care anchetează presupusul fals) nu cuprind nicio referire la depunerea unui astfel de document. Ba chiar există o întâmpinare dintr-o sedinţă de judecată din 15 februarie 2016 în care se afirmă că Freifrau Aurora Von Flondor si Nikolaus Freiherr Von Flondor nu au depus nicio contestaţie.

image

Dovada că s-a depus tardiv cererearea de creanţă în cazul Flondor versus Agromec FOTO C Crângan

„Eu cred că, de fapt, documentul este din aprilie 2016 si a fost înregistrat retroactiv, în mod fraudulos, pentru a păcăli vigilenta creditorilor, a acţionarilor si a judecătorilor”, spune Ion Banu. Afirmaţiile administratorului special Ion Banu sunt susţinute şi de faptul că la momentul la care a solicitat copia documentelor din dosarul de insolvenţă, anumite file lipseau din dosar, acestea fiind ulterior ,,fabricate”, ,,renumerotate” şi depuse la dosar.

image

Ion Banu, administratorul special al firmei în discuţie FOTO C Crângan

Tardivă, perimată, dar acceptată

După ce creanţa a fost repinsă deja şi s-a constatat perimarea sş tardivitatea solicitării ei, la sedinţa de judecată din 28 februarie 2017, prezidată de judecătoarea Rodica Miron (Tribunalul Galaţi) se produce o adevărată lovitură de teatru: instanta dispune înscrierea sumei de 1.192.406 lei în tabelul creditorilor, în numele cetăţeanului german Freifrau Aurora Von Flondor.

Urmarea a fost sesizarea procurorilor de către administratorul special Ion Banu (care este şi acţionar majoritar al societăţii) şi declanşarea, via Parchetul Înaltei Curţi, a unei cercetări penale instrumentată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi (dosarul nr.321/P/2017).
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite